Fermierii care nu au acces facil la surse de apă sau la infrastructura de irigaţii au puţine soluţii în lupta cu seceta, printre acestea numărându-se şi investiţia în puţuri. Construcţia puţurilor pentru irigaţii poate scoate până la 20.000 de euro din conturile unui fermier cu 300-500 de hectare. Funcţionarea acestor sisteme este însă direct dependentă de costul energiei electrice, ca şi în cazul sistemelor de irigaţii tradiţionale, astfel că nivelul costurilor poate ajunge la 100.000 de euro/an.
"Am construit în regie proprie un sistem de irigaţii prin puţuri. Avem nouă puţuri şi un lac de acumulare unde strângem apa şi pompe care funcţionează cu motorină pentru că în zona unde avem terenurile nu putem trage energie electrică. A trebuit să facem săpături până la 60 de metri pentru a ajunge la pânza freatică", spune Dan M., un fermier care exploatează 500 de hectare de teren în comuna Plopşoru, la câţiva zeci de kilometri la sud de Bucureşti.
Pe lângă investiţia evaluată la câteva mii de euro, fermierul trebuie să susţină costul energiei electrice produse de generatoarele pe care le are în câmp. Costurile în zilele de vară, atunci când sistemul de irigaţii funcţionează la capacitate maximă, se ridică la aproximativ 1.000 de euro/zi.
Un calcul simplu arată că plusul de producţie obţinut în cazul unei investiţii într-un sistem de irigaţii acoperă costurile de operare chiar şi în cazul udărilor cu ajutorul sistemelor ce trag apă din puţuri. Spre exemplu, un fermier care irigă va obţine în general o recoltă de grâu de aproximativ 6 tone/hectar, în timp ce fără irigaţii producţia este la jumătate într-un an secetos.
La 500 de hectare de teren un fermier care irigă va stârnge 3.000 de tone de grâu, cantitate ce valorează în acest moment pe piaţă circa 630.000 de euro. Fără irigaţii în hambarele aceluiaşi fermier s-ar strânge 1.500 de tone de grâu, cu o valoare de aproximativ 300.000 de euro. Datele arată că la cheltuieli de irigaţii evaluate la 90.000 de euro pentru trei luni de funcţionare continuă a pompelor pe motorină, producătorul agricol câştigă un plus de producţie de circa 300.000 de euro, având în vedere preţurile actuale din piaţă.
Firmele de foraj duc lipsă de comenzi din agricultură
Cu toate acestea, agricultorii români nu s-au înghesuit în ultimii ani să plaseze comenzi pentru construcţia de puţuri de mică sau mare adâncime pentru irigaţii. Cererea a început însă să dea primele semne de creştere în acest an, spun reprezentanţii firmelor care fac foraje şi construiesc puţuri.
"Este prima dată când am simţit cerere în creştere pentru puţuri pentru agricultură. Anul trecut am avut două lucrări, iar anul acesta am făcut deja şase lucrări", spune Foron Orăşteanu, din comuna Craidorolt din judeţul Satu Mare, care estimează încasările din puţurile pentru agricultură la câteva mii de euro. Fermier la rândul său, Orăşteanu spune că a pus şi el pe picioare un sistem de irigaţii prin puţuri, dar lipsa fondurilor l-a împiedicat să irige întreaga suprafaţă de 160 de hectare pe care o exploatează. "Lipsa materialelor m-a ţinut pe loc. Am suferit puternic din cauza secetei, la orz am făcut 1 tonă la hectar, iar la porumb o să fie tragedie. Am intrat într-un lot recent să iau nişte porumb pentru fierb şi de abia am avut ce să aleg", spune el.
În apropierea Bucureştiului cererea pentru puţuri vine în special din partea proprietarilor de case din zonele limitrofe ale Capitalei sau a celor din judeţul Ilfov, spune Adrian Mătărău, director general al firmei de construcţii Ana Nova Foraje, cu afaceri de 60.000 de euro anul trecut.
"Nu prea au fost cereri pentru puţuri pentru agricultură. Cererea vine din partea clienţilor ce deţin locuinţe în apropierea Bucureştiului. Estimez că au fost 10-15 comezi pentru aşa ceva în ultimul an", explică Mătărău.
Doar 1,5% din terenul arabil românesc este irigat
Lipsa unui sistem dezvoltat de irigaţii reprezintă cea mai importantă vulnerabilitate a agriculturii locale având în vedere că numai 100.000 de hectare, adică 1,5% din total, sunt irigate prin intermediul infrastructurii deţinută de stat. Cei mai protejaţi de efectele secetei sunt producătorii agricoli din Brăila, unde 20% din suprafaţa agricolă a judeţului este irigată sau cei din Ialomiţa, cu 9% din total irigat. La polul opus al clasamentului sunt judeţe cu producţii agricole mari precum Teleorman sau Vrancea, unde sunt udate numai câteva sute de hectare.
Cu nicio protecţie reală în faţa secetei, primele estimări ale ZF arată că producătorii agricoli români vor avea încasări mai reduse cu 1,5-2 mld. euro în acest an. Producţia de grâu, singura cifră de producţie exactă anunţată de Ministerul Agriculturii, arată un minus de 30%, la 4,7 milioane de tone.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
