Eveniment

Irina Socol, fostul preşedinte Siveco România, pe pagina de Facebook: Sunt multe companii solide, cu capacităţi tehnice bune şi acestea vor rezista. Se vor prăbuşi doar cutiile de carton, companiile fără capacităţi tehnice, dar care câştigau licitaţii fără a fi pregătite să implementeze proiectele

Irina Socol, fostul preşedinte Siveco România, pe...
09.06.2017, 16:45 1775

Irina Socol, fostul preşedinte Siveco România, a postat pe o reţea de socializare un mesaj legat de perioada în care a lucrat la SIVECO şi de întâmplările care au dus la unul dintre cele mai mari scandaluri din România. 

Vedeţi mai jos mesajul integral:

Din 2014 şi până acum am primit foarte multe întrebări cu privire la diverse evenimente şi întâmplări care implicau numele meu. Consider că absenţa comunicării a fost o eroare. Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi transmis mesaje de sprijin. Au contat enorm şi m-au ajutat să încep un nou drum. Acum sunt consultant internaţional. Lucrez cu companii şi instituţii europene. Îmi împart timpul între Bruxelles, Viena şi Bucureşti. Trecutul nu îl putem schimba, dar putem construi altfel viitorul. Mă simt datoare să spun câteva lucruri:

În primul rând, îmi pare foarte rău că am luat parte la tot sistemul de compromisuri care a fost o practică cvasi-generalizată până acum câţiva ani. Nu este zi în care să nu regret. Noi am început firma din pasiune pentru software şi tehnologia informaţiei şi am reuşit să facem lucruri extraordinare – sisteme care sunt apreciate la nivel internaţional. Am fost un grup de premianţi, olimpici, ingineri sau matematicieni. Când mă uit în spate, văd peste 20 de ani de muncă neîntreruptă, pe brânci şi, deodată, peste noapte, în 2014, vine realitatea dură a arestului. Dar nu mă consider o victimă a cuiva. În ce mă priveşte, am acceptat pedeapsa pe care am primit-o. Am recunoscut faptele, am ispăşit pedeapsa. Am făcut tot ce am putut pentru a repara prejudiciul către stat. Am facut-o cu toate dividendele neîncasate în ultimii 15 ani, 11,5 milioane de euro, bani cu care intenţionam să deschidem reprezentanţe în câteva capitale importante. Am folosit banii economisiţi pentru investiţii pentru a plăti integral şi foarte rapid prejudiciul. Este un caz unic. Am făcut-o pentru că ne-am asumat un nou parcurs, respingând orice ar putea avea legătură cu practici ale trecutului.

Deseori sunt întrebată dacă justiţia va reuşi să facă lumină în toate aceste cazuri care implică companii cunoscute sau nume celebre din business şi răspund că nu ştiu, pentru că nu pot vorbi decât pentru ceea ce cunosc. Am avut puterea de a-mi asuma şi am răspuns întrebărilor procurorilor. Fără a încerca să caut vreo justificare, aş vrea să fac o precizare: lucrurile incorecte nu au fost niciodată iniţiativa noastră. Ne trezeam în mijlocul proiectelor, după luni în care zeci de programatori lucrau la un proiect, cu sugestii şi solicitări imperative. Eu am avut nişte alegeri de făcut. Am plătit pentru ele. Îmi doresc din tot sufletul ca România să nu revină niciodată la epoca corupţiei cvasi-generalizate în achiziţiile publice. Dar am lucrat şi cu oameni excepţionali în zona publică, cu funcţionari impecabili, oameni integri. Adevărul este că, o lungă perioadă de timp, aşa au funcţionat lucrurile în România. Cum am spus şi mai sus, trecutul nu îl putem schimba, dar putem construi altfel viitorul.

Sunt multe companii solide, cu capacităţi tehnice bune şi acestea vor rezista. Se vor prăbuşi doar cutiile de carton, companiile fără capacităţi tehnice, dar care câştigau licitaţii fără a fi pregătite să implementeze proiectele.

De asemenea, sunt întrebată ce va face SIVECO în continuare. Am cedat acţiunile celor 36 de manageri din cadrul companiei şi am o foarte mare încredere în noul preşedinte director general. Florin Ilia este nu doar un matematician de excepţie, ci şi un lider care are capacitatea să ducă SIVECO la un alt nivel. Este o companie foarte puternică, solidă, a avut puterea să treacă cu bine peste greutăţi. Este principalul furnizor de software industrial din România şi singura companie românească de IT care lucrează pentru Comisia Europeană. Exporta soft românesc în 27 de ţări. SIVECO va rămâne un centru de excelenţă în IT, nu doar în România, ci şi la nivel European - sunt absolut convinsă de acest lucru pentru că ştiu ce nivel uriaş de expertiză tehnică există în companie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO