Reporter: Domnule guvernator, analisti din strainatate includ Romania, impreuna cu alte patru state - Lituania, Letonia, Estonia si Bulgaria - intr-un grup despre care spun ca este sortit aterizarii dure. Hard landing, cum spun englezii. De fapt, in Estonia si Letonia cresterea economica a scazut dramatic, de la 10 la suta la cifre negative; inflatia e masurata acolo cu doua cifre, iar deficitul extern depaseste 15 la suta. Este posibil ca astfel de dinamici negative sa sufere si Romania? Considerati ca este corect incadrata tara noastra in acest grup?
Mugur Isarescu: Citind textele respectivilor analisti straini, cu greu am gasit vreun argument solid care sa justifice incadrarea Romaniei in zona de risc a aterizarii dure. Dimpotriva.
Trecand acum la explicatii, voi sublinia ca exista unele asemanari intre aceste tari: nivelul PIB pe locuitor este mai scazut decat media UE, toate au inregistrat rate inalte de crestere in procesul de recuperare a decalajelor. Exista insa si deosebiri fundamentale, printre care cel mai important, dupa parerea mea, este mecanismul de politica monetara. Trei dintre cele patru tari mentionate functioneaza in regim de consiliu monetar (currency board), iar a patra, Letonia, intr-un mecanism apropiat de consiliul monetar. Desigur, consiliul monetar are virtutile sale incontestabile. Sa ne amintim, de exemplu, ca Bulgaria ajunsese la o rata a inflatiei de peste 1.000 la suta, iar economia era in totala degringolada. Adoptarea consiliului monetar a reprezentat solutia care - cu costuri sociale inevitabile - a readus economia bulgara pe linia de plutire, iar inflatia a scazut brusc foarte mult si a ramas la niveluri apropiate de cele ale tarilor Uniunii Europene pentru un bun numar de ani. Dar consiliul monetar are si limitele si servitutile sale. BNR s-a opus permanent adoptarii unui asemenea sistem in Romania tocmai tinand seama de aceste limite si servituti. Practic, tara care adopta consiliul monetar nu mai are politica monetara, iar banca centrala ramane un fel de institut de statistica. In locul unui vehicul cu doua "pedale" - politica monetara si politica fiscala - economia tarilor care au consiliu monetar ramane cu o singura pedala: politica fiscala. Cu riscul de a lungi putin explicatia, sa analizam ce s-a intamplat in cele patru tari mentionate si ce s-a intamplat la noi, intr-un context international mai putin obisnuit ca acela din ultimii ani, in care, concomitent, s-a apreciat moneda euro si au crescut preturile la produse agricole si la energie.
Aprecierea euro a scazut competitivitatea productiei din tarile care aveau cursul valutar legat fix de euro, iar cresterea preturilor internationale s-a repercutat in rate mai ridicate ale inflatiei interne. Tarile cu consiliu monetar nu au putut modifica nici cursul valutar, nici ratele dobanzilor, legate fix de nivelul din zona euro, de 4,25% in prezent. Ca urmare, la o inflatie ajunsa la 16-20% in tarile baltice, dobanzile au devenit puternic negative in termeni reali, iar politica monetara a devenit de fapt prociclica - incurajand consumul, in conditiile in care cursul fix a descurajat productia. Practic, imposibilitatea de a reactiona la factori perturbatori din exterior, care este principala slabiciune a regimului de consiliu monetar, a impins economia tarilor respective inspre aterizarea dura.
Cum stau lucrurile la noi? Regimul valutar bazat pe curs flexibil a permis pietei sa corecteze prin propriile mecanisme supraaprecierea pe care a inregistrat-o la un moment dat leul, iar Banca Nationala a putut majora ratele dobanzilor - ceea ce a si facut, in sapte reprize in ultimele 10 luni - pentru a le mentine permanent in palierul real-pozitiv si a diminua inflatia indusa de aceleasi evolutii externe care au afectat tarile mentionate de dvs. Banca Nationala a mers chiar mai departe pentru a tempera consumul si a mentine sanatatea portofoliului bancilor comerciale - prin recentele masuri de ordin prudential cu privire la creditele pentru persoane fizice. Toate acestea au limitat semnificativ riscul unei aterizari dure a economiei romanesti, chiar daca acesta inca este prezent, cat timp se mentine un decalaj insemnat intre deficitul de cont curent si finantarea acestuia prin intrari de investitii directe.
Totusi, analistii straini ce au inclus Romania in grupa celor cinci tari amenintate de pericolul unei aterizari dure a cresterii economice si-au argumentat opinia. Sa se fi inselat atat de mult?
Sa judecam. Un argument invocat de ei ar fi ca politica fiscala a Romaniei este prociclica. Ei bine, desi suntem intr-un an electoral, avem motive sa credem ca deficitul bugetar in 2008 se va mentine sub nivelul de 3 la suta. Totodata, banca centrala a intarit suplimentar politica monetara, pentru a compensa caracterul insuficient restrictiv al politicii fiscale.
Un alt argument este acela ca politica de venituri este mult prea expansiva, fapt de care suntem ingrijorati si noi, cei de la Banca Nationala. De altfel, am transmis in repetate randuri avertismente, cu atat mai mult cu cat aici o eventuala compensare prin intarirea si mai mult a politicii monetare nu numai ca nu ajuta, dar poate fi contraproductiva, ambele mergand spre deteriorarea competitivitatii externe. Restabilirea unui echilibru pe termen lung intre cresterea veniturilor si cresterea productivitatii muncii este deci necesara.
In sfarsit, am vazut in unele lucrari ca Romania ar fi depunctata din cauza indicatorului numit "lichiditate externa". Un indicator ce exprima raportul intre rezerva internationala a tarii si datoria externa, publica si privata, pe termen scurt. Un raport subunitar in cazul Romaniei, datoria externa pe termen scurt fiind mai mare decat rezerva. Si aici insa cred ca se exagereaza, intrucat rezerva internationala a Romaniei este la limita superioara a raportului optim daca o evaluam dupa ceilalti indicatori, cum ar fi raportul dintre rezerva si importuri. Datoria externa pe termen scurt este intr-adevar mare, dar in cvasitotalitatea sa e contractata de sectorul privat. Iar din totalul acestei datorii private, cea mai mare parte este obtinuta de bancile cu capital strain din Romania de la societatile-mama din strainatate. Noi am intervenit pentru solutionarea acestei probleme prin masuri de descurajare a creditului in valuta. Daca totusi s-ar materializa riscul semnalat si bancile-mama si-ar restrange fluxurile catre Romania, efectul ar fi mai degraba benefic, intrucat ar disparea baza expansiunii exagerate a creditului in valuta, care ne-a dat batai de cap atatia ani.
Prin urmare, aceste motive nu le vad atat de solide pentru ca Romania sa fie asociata grupului tarilor cu risc de probabilitate ridicata de aterizaj dur.
Considerati, asadar, ca in Romania cresterea economica inalta va continua?
Consider ca si in anii ce vin vom avea crestere economica in Romania. Desigur, o crestere economica mai aproape de potentialul pe care expertii Bancii Nationale l-au evaluat la circa 6 la suta pe an. Este adevarat ca, in conditiile slabirii activitatii economice mondiale, mai ales in Uniunea Europeana, care este principala noastra piata de desfacere, cresterea economiei romanesti ar putea sa fie ceva mai scazuta decat 6 la suta. Dar, fara indoiala ca o serie intreaga de alti factori vor actiona asupra cresterii economice de anul viitor, situand-o peste sau sub 6%: evolutia pretului petrolului, calitatea anului agricol, amplificarea eforturilor pentru dezvoltarea infrastructurii dar si a celor pentru a crea conditii de crestere mai rapida a productivitatii muncii, volumul investitiilor straine etc. Oricum, o crestere economica de 6%, in conditiile actuale, constituie o performanta remarcabila. Ceea ce nu inseamna ca nu-i vom auzi pe unii analisti spunand, daca sporul PIB se va diminua de la 9% la 6%, ca rata de crestere "s-a prabusit" cu 33%.
O crestere intre 8 si 9% reprezinta supraincalzirea economiei romanesti? Care este punctul dumneavoastra de vedere?
Niciodata nu m-am grabit sa avansez o simpla cifra ca semnificand supraincalzirea economiei. Obisnuiesc sa prezint lucrurile intr-o maniera mult mai nuantata, cum de altfel sunt ele in realitate. De fapt, ce inseamna supraincalzire? O dezvoltare ce depaseste substantial potentialul de crestere, fapt ce duce la supralicitarea factorilor de productie, indeosebi la cronicizarea lipsei de forta de munca, la cresterea rapida a salariilor si la cresterea preturilor. Pentru situatia din acest an, cred ca e bine sa avem o abordare sectoriala. La o extrema, in agricultura, cresterea semnificativa a productiei s-a datorat in principal factorilor naturali. Si nu avem semne de supraincalzire. Dimpotriva, preturile majoritatii produselor agricole sunt in scadere, iar factorii de productie, in special pamantul, dar si forta de munca, sunt in mod evident subutilizati. Importantul potential agricol al Romaniei inca asteapta sa fie mai bine valorificat. La cealalta extrema, in domeniul constructiilor, alt contributor major la performanta economica din acest an, sunt semne vizibile de supraincalzire: lipsa cronica de forta de munca, cresteri substantiale ale preturilor materialelor de constructii, cresteri de salarii etc. Desigur, o politica inteleapta trebuie sa stimuleze numai sectoarele economice unde avem potential neutilizat (un exemplu il constituie agricultura) sau unde exista gatuiri, cum se intampla cu infrastructura rutiera.
Totusi, sunt exprimate numeroase puncte de vedere conform carora agentiile de rating ar putea retrograda Romania. Care credeti ca ar fi principalii factori de risc ce ar putea duce la o scadere a ratingului de tara?
Pana acum, reactia agentiilor de rating s-a limitat la a modifica perspectivele economice si nu ratingul. Ca sa raspund la intrebare - cu toate ca nu cred ca Romania va fi retrogradata la o clasa sub "investment grade" - principalul factor de risc ramane deficitul de cont curent. Prin politicile monetare restrictive, asa cum am spus mai inainte, ne-am adresat acestei probleme. Cred ca la sfarsitul anului vom consemna un deficit extern, ca pondere in PIB, limitat la cifra din 2007 de 14 la suta si nu de 15-16 la suta, cat au avansat unii analisti. Acest lucru e un bun inceput, dar nu ne putem opri aici. Romania trebuie sa urmeze politici care sa permita reducerea treptata si previzibila a deficitului de cont curent pana la nivelul acoperirii cvasiintegrale cu investitii directe de capital, pentru a recastiga increderea agentiilor de rating si a asigura imbunatatirea bonitatii externe. Vom fi deci nevoiti sa instrumentam o corectie treptata a acestui deficit, chiar cu cateva puncte procentuale in doi-trei ani, dezirabil fiind ca acest lucru sa se intample in conditiile unei cresteri economice sustenabile, in apropiere de potential, concomitent cu consolidarea procesului de dezinflatie ce va fi reluat in toamna acestui an, dupa cateva trimestre bune de eforturi consistente. In acest sens, punctul de vedere al BNR a fost exprimat public in repetate randuri. Noi sustinem ca o astfel de corectie se poate face numai printr-un mix echilibrat de politici monetare, politici fiscale si politici de venituri, dublat de grabirea reformelor structurale care sa duca la cresterea productivitatii muncii.
Care ar fi pentru Romania implicatiile unei reduceri a calificativului?
Repet, nu cred intr-o retrogradare. Asa cum am spus, ar putea interveni o schimbare de perspectiva. Daca insa ar avea loc o retrogradare, consecintele ar fi destul de serioase. Ea s-ar reflecta in primul rand in majorarea sensibila a costurilor finantarii externe, dar si in descurajarea investitiilor directe de capital, ceea ce ar limita potentialul de crestere economica rapida.
De ce credeti ca agentiile de rating sunt mai rezervate in ceea ce priveste Romania, comparativ cu alte state?
Probabil dintr-o insuficienta claritate legata de starea economica si financiara reala a Romaniei, neclaritate izvorata si din semnale inconsistente ce vin uneori dinlauntrul tarii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
