Italienii consideră că România este cea mai puţin muncitoare membră a Uniunii Europene, în timp ce elenii sunt singuri în părerea că Grecia este cea mai muncitoare ţară, potrivit unui studiu al Pew Research Center, denumit "European Unity on the rocks" ("Unitatea europeană pe butuci").
Întrebate care este cea mai muncitoare ţară din UE, majoritatea persoanelor intervievate au arătat cu degetul spre Germania. Acelaşi răspuns a fost majoritar şi la întrebarea "care este cea mai puţin coruptă ţară"?
Grecii, pe de altă parte, consideră că Grecia are cei mai muncitori oameni, dar şi cel mai înalt nivel de corupţie.
România apare o singură dată în tabelul folosit de Pew pentru exemplificare a stereotipurilor, nominalizată de Italia drept cea mai leneşă ţară. Italia, în schimb, apare nominalizată de Franţa, Germania şi Marea Britanie, şi chiar de ea însăşi, drept cea mai coruptă. Grecii îi consideră pe italieni leneşii Europei.
Stereotipuri in Europa | ||||
Cine munceste cel mai mult, Cine e corupt | ||||
Raspunsurile oferite cel mai des | ||||
Vazuta de: | Cea mai harnica | Cea mai lenesa | Cea mai corupta | Cea mai cinstita |
Marea Britanie | Germania | Grecia | Italia | Germania |
Franta | Germania | Italia | Italia | Germania |
Germania | Germania | Grecia | Italia | Germania |
Spania | Germania | Grecia | Spania/Italia | Germania |
Italia | Germania | Romania | Italia | Germania |
Grecia | Grecia | Italia | Grecia | Germania |
Polonia | Germania | Grecia | Polonia | Germania |
Cehia | Germania | Grecia | Cehia | Germania |
Sursa: Pew Research Center |