„Consiliul Uniunii Europene a aprobat un regulament care va pune în practică aşa-numitul program SURE (sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj în situaţii de urgenţă – n. red.). Este vorba de un program prin care Uniunea Europeană ajută statele membre pentru a finanţa măsurile active de ocupare a forţei de muncă. Practic, putem spune astăzi că România are garanţia că va beneficia de finanţare de la nivel european pentru a putea pune în practică măsurile de ocupare care au fost gândite de Guvernul României, măsuri care vin atât în sprijinul angajaţilor, cât şi în sprijinul angajatorilor.
Prin intermediul acestui program, ţările membre pot să acceseze sume importante de bani, cu condiţia oferirii unor garanţii. În ceea ce priveşte România, România trebuie să ofere o garanţie de până la 400 de milioane de euro şi va beneficia, conform calculelor noastre, sigur, în funcţie de mecanismul de repartiţie a fondurilor respective, de o sumă între 3 miliarde de euro şi 5 miliarde de euro, suma totală care va fi folosită în acest program fiind de 100 de miliarde (valoarea programului SURE – n.red.). După cum am anunţat, în urmă cu o săptămână, în cadrul planului de reconstrucţie economică a României am prevăzut un set de măsuri extrem de importante de susţinerea a angajaţilor şi a angajatorilor în perioada care va urma.“
Declaraţia îi aparţine premierului Ludovic Orban şi din ea se poate înţelege mai degrabă că România primeşte de la UE un „ajutor“ între 3 şi 5 miliarde de euro.
În realitate, programul SURE este un fond de împrumut. Are o valoare de 100 de miliarde de euro şi este împărţit statelor în funcţie de ponderea pe care o are fiecare în economia Uniunii. Cum România înseamnă 1,6% din economia Uniunii, poate lua împrumuturi din acest fond de 1,6 miliarde de euro – nici de 3 miliarde de euro şi cu atât mai puţin de 5 miliarde de euro, cum susţine premierul. Cifra este corectă pentru că calculul îl face chiar şeful guvernului.
Ca să beneficiezi de bani trebuie să garantezi cu 25% din sumă, iar premierul o spune, singur, în citatul de la început („România trebuie să ofere o garanţie de până la 400 de milioane de euro“; 400 x 400 mil. euro egal 1,6 mld. euro. De unde 5 mld. euro?). În plus, regimul acestui împrumut nu diferă de regimul altor împrumuturi (de pildă cele pentru consolidarea bufferului). În măsura în care banii sunt cheltuiţi, ei intră la calculul deficitului public şi al datoriei publice.
Ministerul român de Finanţe: „Acestea (statele beneficiare – n.red.) vor contribui cu garanţii de 25% din volumul facilităţii (25 mld. euro), care se vor constitui ca datorie publică guvernamentală garantată şi nu vor avea impact pe deficit decât în cazul în care sunt executate. În cazul României, garanţiile ar urma să fie de aproximativ 393 mil. euro (adică România poate împrumuta maximum 1,57 mld. euro – n.red.)“.
Nu este pentru prima dată când guvernul Orban lasă să plutească ceaţa peste relaţia financiară pe care o are cu UE. Când Uniunea a aprobat schema de ajutor derulată prin IMM Invest şi de garantare a împrumuturilor pentru întreprinderile mici (3 mld. euro), anunţul Bruxelles-ului a sunat ca şi cum România ar fi primit un grant de la Uniune. Iar Bucureştiul nu a dezambiguizat nimic. La fel s-a întâmplat când Comisia a aprobat ca unele sume din fondurile de coeziune alocate deja României să fie redirecţionate spre proiecte de combatere a efectelor pandemiei: la Bucureşti s-a înţeles că este vorba despre sume noi – „ajutor de la UE“. S
ăptămâna trecută ministrul fondurilor europene a susţinut că „pentru prima oară în istorie, România poate absorbi bani europeni chiar de la începutul următorului exercitiu financiar care începe în 2021“, după ce guvernul a aprobat unele iniţiative pentru pregătirea următorului exerciţiu financiar. Dar acest lucru este probabil imposibil tehnic, pentru că nu este aprobat cadrul financiar multianual 2021-2027. Mai apoi, guvernul PSD a spus la fel, în trecut: vom absorbi bani din cadrul financiar 2014-2020 de la 1 ianuarie 2014. Dar, la finalul lui 2016, România abia îşi punea la punct instituţiile şi nici vorbă de „absorbţie“.
România primeşte bani de la UE din acel fond comun (bugetul multianual) de 1% din Produsul Naţional Brut al fiecăruia dintre membri. Dar nici în UE banii nu cresc pe drumuri.
De ce supralicitezi într-o realitate care nu este roz pentru nimeni? De ce numeri steagurile ca Pristanda... două la primărie, două la prefectură, două la şcoala de fete...? Apartenenţa la Uniune este, fără discuţie, un atu însemnat. Dar acum România este obligată, mai mult decât oricând, să se bazeze pe ea.
