♦ Euforia europeană a liderilor politici la putere la Chişinău s-a spulberat ca fumul de tămâie din cădelniţa preotului ♦ Republica Moldova nu este ţara chiar atât de proeuropeană pe cât a fost prezentată, iar rezultatul unui vot pozitiv pentru integrare, cu doar câteva mii de sufragii în plus consemnate în tabăra „Da”, este mai degrabă o întâmplare.
Dacă privim doar rezultatul înregistrat în ţară şi eliminăm votul din diaspora, Republica Moldova a votat, practic, împotriva aderării ţării la UE în referendumul propus de preşedinta Maia Sandu. Moldovenii au fost chemaţi să răspundă întrebării dacă sunt de acord cu modificarea Constituţiei astfel încât aceasta să prevadă integrarea Republicii în UE. Rezultatul a fost: 50,46% „da” şi 49,54% „nu”. Cum să conduci o astfel de ţară şi spre ce? Dacă putem numi asta „salvare”, ea a venit din diaspora unde majoritatea celor 240.000 de moldoveni care au votat au fost în favoarea integrării şi a Maiei Sandu care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi va avea, peste două săptămâni, o confruntare pe muchie de cuţit cu reprezentantul socialiştilor (apropiat de Moscova) Alexandr Stoianoglo. Sandu a obţinut în primul tur 42% din voturi, dar toţi ceilalţi contracandidaţi (aproape 60% din voturile cumulate în turul întâi) sunt favorabili Moscovei. Ei, deci şi votanţii lor.
Cu câteva zile înainte de alegerile de duminică, un ziarist al publicaţiei Politico se întreba enigmatic dacă nu cumva Moldova va avea parte de „propriul Brexit”. Da, Moldova are parte de propriul Brexit. Adică de un rezultat pe care nimeni nu l-a anticipat şi de un viitor pe măsură. Relitatea este amară pentru proeuropeni: cei care au votat în ţară au fost majoritar împotriva integrării în UE. Şi ei vor decide în continuare ce se va întâmpla, nu diaspora.
Chiar şi cele mai proeuropene zone au fost „căldicele”. În Chişinău, de pildă, doar 56% dintre alegători au fost favorabili integrării.
Ziaristul moldovean, Vitalie Călugăreanu, remarca pentru Deutsche Welle ceea ce el numeşte „gafa proruşilor” care ar fi salvat în mod neaşteptat referendumul când au cerut boicotarea acestuia crezând că, astfel, nu va fi întrunit pragul obligatoriu de 33,3% pentru validarea lui. Zeci de mii de moldoveni au votat la prezidenţiale dar au ales să boicoteze referendumul pentru aderarea la UE, la îndemnul forţelor proruse. Dacă ar fi votat, cel mai probabil cu „nu”, ar fi putut înclina balanţa, în ciuda diasporei, potrivit lui Călugăreanu. Pentru că, în favoarea „da”, sunt sub 10.000 de voturi. Dacă la Chişinău, fieful europenismului moldovean, votul a fost cum a fost, ce să spui de alte regiuni? Ungheniul, de pildă. Este la graniţa cu România şi benefciază, prin urmare, de toate avantajele apropierii de o ţară a UE. Se încălzeşte cu gaz din România prin gazoductul Iaşi-Ungheni. Pe lângă oraş va trece autostrada românească numită a Moldovei. A votat împotriva aderării. Ziarele din Moldova, apropiate puterii proeuropene, remarcă alte ciudăţenii. Regiuni care au beneficiat financiar cel mai mult de pe urma apropierii de UE au votat „nu” la referendum. Străzile Comratului au fost asfaltate cu banii de la UE, iluminatul public, pistele de biciclete sunt puse la punct cu bani din aceeaşi sursă. Însă 57% din cetăţeni au votat împotriva integrării. Ce să mai ceri atunci Găgăuziei (95% împotriva integrării) sau Transnistriei, regiuni rusofone dar care, fără banii UE şi fără piaţa Uniunii, ar rămâne fără nimic, căci de la ruşi nu văd para chioară?
Un milion din cei 2,5 milioane de locuitori ai Moldovei au paşapoarte româneşti. Dar mulţi - şi cifrele o arată - au votat împotriva integrării. „Liber la paşapoarte” a fost dat în vremea lui Traian Băsescu şi a provocat un conflict deschis al Bucureştiului cu Parisul. Nicolas Sarkozy, preşedintele de atunci al Franţei, s-a plâns că Băsescu introduce pe uşa din dos a Uniunii oameni pe care nimeni nu i-a invitat înăuntru.
Dar acum aproape jumătate din Moldova are paşaport românesc, inclusiv fostul preşedinte Igor Dodon, apropiat de Moscova, sau actualul contracandidat al Maiei Sandu, Alexandr Stoianoglo, şi el filorus şi antieuropean.
Maia Sandu spune că a câştigat corect într-o luptă nedreaptă: „Noi am luptat corect şi am câştigat corect într-o luptă nedreaptă. Pe de altă parte, ce s-a întâmplat ieri, dar şi în ultimii doi ani, este un atentat asupra democraţiei şi libertăţii poporului nostru, asupra aspriraţiei poporului de a fi parte a familiei europene, a păcii. Duşmanii noştriu îşi doresc o Moldovă divizată, speriată, ca moldovenii să se îndoiască de unitatea lor”.
Candidata la alegerile prezidenţiale a spus că „mai avem o bătălie de dat”, referindu-se la turul doi al alegerilor prezidenţiale. Dar, presupunând că ea va câştiga un al doilea mandat, bătălia cu adevătat grea pentru ea şi pentru Republică se va da în vara viitoare, când vor avea loc alegeri legislative. Acum Sandu are o majoritate parlamentară, chiar dacă atribuţiile ei sunt, constituţional, limitate. Şi aşa mai poate face câte ceva în direcţia UE. Este greu de spus ce va fi după alegerile din vară. Moldova abia începe să urce Golgota şi, din nefericire pentru ea, va trebui să simtă ca atâţia alţii în istorie că, înainte de a exista o înviere, trebuie să existe o răstignire.
