Este adevărat că, în 2023, deficitul bugetar nu a fost tocmai cel convenit cu Comisia Europeană, de 4,4% din PIB (pe cash şi ESA) şi s-a dus la 5,5% din PIB (metoda cash) şi 6,6% din PIB (metodologia ESA 10). Dar guvernul promitea că, anul acesta, deficitul va fi redus la 5% din PIB (cash). Iată că datele la semestrul I au dat toate calculele peste cap. În primul rând, Finanţele au anunţat un deficit bugetar, la şase luni, de 3,6% din PIB. Apoi a venit anunţul INS: creştere de doar 0,8% în T2, an/an, ceea ce a risipit aşteptarea unei creşteri de măcar 3%, cum spera toată lumea, de la guvern la Comisie sau BNR. Şi, totodată, speranţa că deficitul ar putea fi limitat la 5% din PIB. (Ar fi al doilea an în care guvernul nu respectă planul convenit cu Comisia de la Bruxelles de restrângere a deficitului, având în vedere că, din 2020, România este în procedură de deficit excesiv, observă Consiliul Fiscal în Raportul pentru 2023, publicat recent).
În 2023, lucrurile mergau spre bine. Inflaţia scăzuse mai repede decât era de aşteptat, deficitul de cont curent se diminuase cu 2,2 puncte procentuale faţă de 2022, până la 7% din PIB (acum acesta a reînceput să crească şi a ajuns, la şase luni, la 12 mld. euro, cu 3 mld. euro peste cel din S1/2023). Cheltuielile de investiţii au fost, în 2023, de 6,3% din PIB, cu 1,2 puncte procentuale peste nivelul din 2022. Şi se spera ca fondurile UE şi cele din PNRR să menţină acest trend, iar fondurile externe pentru investiţii să fie peste cele interne (cheltuielile de capital). Nu mai puţin de 120 mld. lei (24 mld. euro), adică 6,9% din PIB, au fost planificate, în 2024, pentru investiţii. Dar acolo unde este soare vine şi umbra.
„Economia românească continuă să fie caracterizată de un nivel înalt al deficitelor gemene, care ridică provocări importante pentru stabilitatea economică a ţării’, scriu autorii Raportului pe 2023 al Consiliului Fiscal.
În plus, veniturile bugetare scăzute, provocate de deciziile economice din trecut, se vor vedea şi în anii ce vin. România a avut, în 2023, venituri bugetare de 33,6% din PIB, faţă de o medie a UE de 43,3% din PIB, şi venituri fiscale de 26,6% din PIB, faţă de o medie a UE 36,8% din PIB, fiind, din acest punct de vedere, penultima ţară din UE (înaintea Irlandei care este un paradis fiscal). Anul acesta începuse mai bine pe partea de venituri, cu un plus de 12,5% faţă de ţinta iniţială de 10%. Dar cheltuielile aproape s-au dublat faţă de ţintă ajungând la un plus de 21%. Cheltuielile cu salariile au crescut cu 23%, iar creşterea nu poate fi pusă pe seama majorării salariului minim, pentru că statul nu are angajaţi cu salariul minim sau, dacă îi are, îi numără pe degete. Cheltuielile cu bunurile şi serviciile au crescut cu 25%, dar creşterea nu poate fi atribuită majorării sumelor pentru compensarea medicamentelor, cum sugerează Finanţele, pentru că vorbim, totuşi, de o creştere cu 9 miliarde de lei în doar şase luni (45 de miliarde de lei în total, faţă de 36 de miliarde de lei, total, în S1/2023).
Consiliul Fiscal, în Raportul pentru 2023: „Poziţionarea României printre ultimele ţări din UE27, în termeni de venituri bugetare şi fiscale exprimate ca pondere în PIB, este atât efectul unei politici fiscale expansioniste şi al unor erori majore în construcţia regimului fiscal, cât şi al slabei informatizări a ANAF, soluţiile specifice transformării digitale fiind implementate în România doar parţial şi cu mari întârzieri. În consecinţă, este necesară creşterea investiţiilor în infrastructura fiscală şi, mai ales, în tehnologia digitală, acestea având potenţialul de a îmbunătăţi funcţionarea instituţiilor publice, cu efect asupra creşterii veniturilor fiscale“.
Guvernul miza pe schemele de ajutor de stat pentru creşterea economică de 3,4% aşteptată anul acesta, fie că era vorba de IMM INVEST ROMÅNIA, IMM INVEST PLUS, IMM PROD, etc.
Iată ce spuneau Finanţele la început de an, în „Strategia fiscal - bugetară“ care însoţea proiectul de buget pentru 2024: „Cererea internă va constitui elementul principal prin componenta investiţională reprezentată de formarea brută de capital fix (Ă6,5%), efect al dezvoltării unor proiecte importante de investiţii publice şi private, concomitent cu o majorare a consumului final, uşor sub cea a produsului intern brut, respectiv 3,3%“.
Doar că banii în plus (ajutoare de stat, salarii majorate, pensii majorate) nu au stimulat cererea internă. Cum nici deficitul bugetar nu a stimulat-o, dovadă rezultatul de la T2 – un plus de doar 0,8% a PIB. Stimulate au fost importurile care au crescut, în vreme ce exporturile s-au restrâns cu 2,5% la S1.
Documentul citat mai spune că Bruxellesul a reevaluat PNRR la 28,5 mld. euro, din care: 13,5 mld. euro pentru componenta de asistenţă financiară nerambursabilă şi 14,9 mld. euro pentru componenta de împrumut. La şase luni din an, în buget au intrat doar 2,2 mld. lei din PNRR (partea nerambursabilă).
Au fost cheltuite sume mult mai mari, 7,1 mld. lei, ceea ce înseamnă că banii au intrat în conturile României înainte de 2024.
Acum guvernul trebuie să găsească portiţa de salvare (pentru guvernul următor), dar nu are la îndemână decât soluţia majorării taxelor, fie că vrea să admită, fie că nu. Că doar nu o să taie pensiile şi salariile pe care tocmai le-a majorat şi nici nu poate să nu plătească dobânzile la creditele pe care le-a antamat. Finanţele au plătit dobânzi la credite de 17 mld. lei (3,4 mld. euro), plus 10% an/an, în doar primele şase luni din 2024.
Dar premierul Marcel Ciolacu, candidat prezidenţial, o ţine una şi bună, că doar nu o să-şi anunţe alegătorii că majorează TVA după ce-şi vede sacii în căruţă: „Nu putem să mai trăim aşa, ca unii să plătească şi alţii să nu plătească. Nu pot să cer să vin cu taxe noi cât timp am arierate de aproape 8% din PIB de colectat. Nu pot sa cer să vin cu taxe noi atâta timp cât am 10% din PIB evaziune fiscală“. Pai şi cum faci atunci?
