♦ Americanii au ştiut să facă mereu din politică un spectacol. Doar că „joaca“ lor îi influneţează puternic şi pe alţii. Renunţând să mai candideze pentru un al doilea mandat (nu este o renunţare de bună voie), preşedintele Joe Biden i-ar mai deschide (spun unii) cu încă o palmă, lui Donald Trump, uşa spre Biroul Oval. Oare?
Retragerea lui Biden din cursa pentru Casa Albă i-a mirat pe unii, dar nu pe toţi. Este o retragere aşteptată şi cerută de liderii democraţi. Datele institutelor de sondare arat că Kamala Harris, foarte probabil viitoarea candidată a democraţilor, îi poate face faţă lui Donald Trump, aşa că nimic nu este scris dinainte.
Temerile europenilor legate de revenirea la Casa Albă a lui Trump sunt multe şi mari şi sunt legate, în principal, de securitate şi economie. Este îngrijorarea că America lui Trump va abandona Ucraina iar UE, de una singură, nu va putea să o apere. Temerile legate de economie sunt la fel de puternice: o nouă închidere a ţării, noi războaie comerciale. Ambele teme privesc direct România. Ucraina este lângă noi şi, dacă va cădea, ruşii vor ajunge la graniţele noastre. Iar, dacă Trump „pedepseşte“ economic UE, şi economia nostră va suferi, având în vedere că este parte integrantă a unui sistem comun.
Totuşi, nu ultimul aspect este de importanţă majoră pentru Bucureşti. Exporturile României în SUA au fost, în 2023, de 2,1 mld. euro iar importurile de 1,4 mld. euro. Soldul investiţiilor americane în România a fost, în 2022 (ultimele date), de 7,2 mld. euro (locul 5 în clasamentul investitorilor străini - principiul ţara investitorului final). Aşa că şi cu şi fără excedentul comercial de 700 mil. euro în relaţia cu America, lucrurile tot pe acolo rămân. Poziţia militară a SUA interesează cu precădere Bucureştiul.
Pe cât de versatili par americanii în ochii altora, pe atât de pragmatici îşi spun ei că sunt, când se privesc în oglindă. Iar Trump a spus răspicat că, dacă Taiwanul vrea să fie apărat, „să plătească“ taxă de protecţie. Şi le-a spus tuturor că, dacă vor să fie apăraţi, „să plătească“. Pe cât văd unii o oroare în astfel de declaraţii, pe atât văd americanii o dovadă de pragmatism în negocieri. Aşa stând lucrurile, României i-ar conveni ca, la Casa Albă, să fie un democrat.
Totuşi, în relaţia cu Bucureştiul, şi democraţii şi republicanii au fost destul de echilibraţi. Democratul Bill Clinton a refuzat aderarea României la NATO, în 1997, dar i-a oferit ţării un „parteneriat strategic“ care a făcut posibile dezvoltările viitoare. Republicanul George W. Bush s-a opus, în 2008, aderării Ucrainei la NATO, iar 15 ani mai târziu se dovedeşte că opoziţia sa a fost o greşeală. Decizia lui Bush de a nu nemulţumi Moscova nu a împiedicat războiul.
La fel cu scutul de la Deveselu: ba da, ba nu, până ce americanii s-au dumirit că le foloseşte. Sau cu Baza Kogălniceanu.
În 2007, fostul ambasador american în România, Nicholas Taubam, spunea că la Kogălniceau vin nişte soldaţi, dar nu stau mult. Acum americanii construiesc acolo un oraş care să adăposteacă 10.000 de soldaţi împreună cu familiile lor.
Aşa că, versatilă, filistină sau cum o fi ea, America rămâne, înainte de toate, pragmatică.
