Eveniment

KPMG: Companiile mari au ajuns să plătească taxe mai reduse decât firmele mici, ceea ce distorsionează ideea de corectitudine

Robert van der Jagt, chairman al KPMG EU Tax Cente: Ar trebui să se facă deosebirea dintre eva­ziunea fiscală - care este ilegală, şi planificarea fiscală agre­sivă - care este legală

Robert van der Jagt, chairman al KPMG EU Tax Cente: Ar trebui să se facă deosebirea dintre eva­ziunea fiscală - care este ilegală, şi planificarea fiscală agre­sivă - care este legală

Autor: Claudia Medrega

28.05.2013, 08:20 850

Multinaţionalele şi alte companii mari utilizează tehnici de planificare fiscală şi au ajuns să plătească taxe mai reduse decât firmele mici, care activează la nivel naţional, ceea ce distorsionează imaginea economiei şi ideea de corectitudine, a declarat Robert van der Jagt, chairman al KPMG EU Tax Center şi partener în KPMG Olanda.

El a susţinut că ar trebui să se facă deosebirea dintre eva­ziunea fiscală - care este ilegală, şi planificarea fiscală agre­sivă - care este legală, dar pune probleme din punctul de vedere al principiului corectitudinii şi ridică semne de întrebare dacă este încă acceptabilă în mediul economic actual.

Legislaţia internaţională în domeniul impozitelor nu a ţinut pasul cu evoluţia economiilor şi a politicilor, iar evaziunea fiscală şi planificarea fiscală agresivă au ajuns în prim-plan în ultima perioadă, fiind analizate la nivel internaţional noi metode de combatere, a mai spus reprezentantul KPMG.

Potrivit unor estimări, evaziunea fiscală privează guvernele europene de 1.000 mld. euro pe an. Iar o rezoluţie adoptată de Parlamentul European stabileşte ca ţintă pentru UE reducerea la jumătate a acestor pierderi până în anul 2020, prin eliminarea breşelor din legislaţie şi presiuni asupra aşa-nu­mitelor paradisuri fiscale.

Evaziunea fiscală continuă să rămână o piedică în calea creşterii veniturilor bugetare şi în România.

„Dacă analizăm cum s-a dezvoltat economia şi cum a evoluat legislaţia internaţională în domeniul impozitelor şi taxelor, vedem că nu a evoluat. Nu a ţinut pasul cu politicile. Multina­ţionalele, companiile mari, utilizând tehnici de planificare ajung să plătească taxe mai mici. Este corect? Distorsionează imaginea economiei şi ideea de fair-play“, a spus Van der Jagt.

Toate ţările au nevoie de încasări mai mari din taxe şi impozite, iar unele au introdus sisteme fiscale competitive.

Companiile va trebui să aibă în vedere evitarea planificării fiscale agresive, care poate genera riscul de apariţie a unor datorii fiscale neaşteptate, inclusiv penalităţi, precum şi posibile acuzaţii în instanţă. Riscurile reputaţionale care ar putea apărea în urma acestor acţiuni nu sunt nici ele de neglijat, având în vedere atenţia sporită acordată de către presă acestui domeniu în ultima perioadă, în opinia specialiştilor de la KPMG.

Guvernele din România care s-au perindat la putere au tot susţinut ideea majorării veniturilor prin întărirea disciplinei în colectarea taxelor, dar aceasta a rămas doar un obiectiv fără conţinut, repetat prin discursuri de ani şi ani de zile. Dragoş Doroş, director taxe KPMG România, a amintit că ponderea veniturilor în PIB nu a depăşit niciodată 32-33%. România are printre cele mai mici venituri fiscale din Uniunea Europeană.

Ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu a declarat recent că nu se poate cuantifica exact nivelul evaziunii fiscale, susţinând că oscilează între 3,5-4% şi 7,5-8% din PIB. El a reamintit că evaziunea este mare în domeniile în care nivelul taxelor şi impozitelor este ridicat, cum ar fi sfera produselor accizabile (alcool, tutun, produse energetice).

Pedepsele pentru evazionişti au fost înăsprite recent în România, amenda fiind înlocuită în unele cazuri cu închisoarea, printr-o serie de modificări aduse legii privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Conform unor estimări ale Asociaţiei Române a Băncilor, aproape 80% din cazurile unde există indicii serioase privind spălarea de bani au în spate activităţi de evaziune fiscală, domeniile principale fiind comerţul, sectorul imobiliar şi serviciile financiare şi bancare.

Acest articol a aparut in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 28.05.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO