Eveniment

La Iaşi au ieşit aproape 1.000 de persoane să protesteze împotriva Guvernului. "Bucureşti, nu uita, Iaşiul e de partea ta"

La Iaşi au ieşit aproape 1.000 de persoane să...

Autor: Florin Gheţău

03.11.2015, 23:56 108

Iniţial, peste 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi, spunând că au venit în centrul oraşului pentru a protesta faţă de autorităţi, după tragedia din Clubul Colectiv.

Ulterior însă, numărul protestatarilor a crescut, ajungând la aproximativ o mie, mulţi dintre aceştia spunând că au venit după ce au aflat despre ceea ce se întâmplă la Bucureşti.

Acţiunea nu a fost anunţată pe reţelele de socializare, ieşenii adunându-se spontan.

Manifestanţii au pornit apoi în marş pe străzile principale ale oraşului, pe traseul Piaţa Unirii - pietonalul Ştefan cel Mare - Prefectură - campusul studenţesc Tudor Vladimirescu.

Oamenii scandează "Jos Guvernul", "Criminalii", "Hoţii, Hoţii" şi "Bucureşti, nu uita, Iaşiul e de partea ta".

Mai multe echipaje ale Poliţiei, dar şi jandarmi însoţesc coloana de protestatari, până la ora transmiterii acestei ştiri nefiind înregistrate incidente.

Marţi seară, la Bucureşti, aproximativ 25.000 de persoane cer în stradă demisia primarului Cristian Popescu Piedone, a premierului Victor Ponta şi a ministrului Gabriel Oprea.

În urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 32 de persoane şi au fost rănite aproape 200. Peste 130 de oameni răniţi în incendiu sunt încă internaţi în spitalele din Capitală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO