Această rată de dependenţă se menţine ridicată, cu doar mici variaţii în ultimii ani, ceea ce arată că, în pofida însuşirii de către administraţie a unor agende care să impulsioneze piaţa muncii, prea multe lucruri nu se schimbă.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat ieri o serie de date sintetice rezultate din Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) în trimestrul IV 2014. Este o sintează a ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii, iar datele nu sunt roz.
Astfel, deşi 70% din populaţia României are vârstă de muncă, doar 60,8% este ocupată. În sectorul privat era angajată 83,6% din populaţia ocupată, în timp ce în sectorul public era angajată 15,3% din populatia ocupată, iar în sectorul mixt lucrau 1,1% din persoanele ocupate.
Pe de altă parte, INS a mai dat ieri publicităţii dinamica pieţei forţei de muncă în luna martie 2015 (şomajul BIM) din care reiese scăderea numărului de şomeri (15-74 ani) cu 0,6% lună/lună şi cu 7,8% an/an), până la 594.000 de persoane – nivelul înregistrat din 2009 încoace. Faţă de februarie rata şomajului a crescut nesemnificativ, cu 0,1%. Potrivit analiştilor Băncii Transilvania, tendinţa de redresare a pieţei muncii poate fi explicată prin ameliorarea climatului macroeconomic intern. Potrivit acestora, faptul că componenta structurală a ratei şomajului a continuat tendinţa descendentă, însă “foarte gradual”, este expresie a faptului că investiţiile productive se relansează cu un ritm lent.