Eveniment

Legea ASF-ului poate merge la promulgare

Foto Răzvan Chiriţă

Foto Răzvan Chiriţă

Autor: Roxana Pricop

19.03.2013, 00:07 724

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care va prelua din 30 aprilie monitorizarea pieţei de capital, a asigurărilor şi pensiilor private, a primit ieri vot favorabil în plenul Senatului, forul decizional, iar legea de înfiinţare va merge spre promulgare la Preşedinţie.

„Plenul Senatului a votat favorabil înfiinţarea ASF. Legea de înfiinţare a ASF va merge spre promulgare la Preşedintele României şi dacă nu sunt modificări, va merge spre publicare în Monitorul Oficial, moment din care legea va începe să aibă efecte“, a spus senatorul PNL Ovidiu Marian (foto).

ASF va fi condusă de un consiliu format din 17 membri, doar cinci dintre aceştia, preşedintele, prim-vicepreşedintele şi trei vicepreşedinţi, având funcţii de execuţie. Cei trei vicepreşedinţi vor fi responsabili de câte o piaţă financiară în parte: piaţa de capital, asigurări şi pensii private. Restul de 12 membri nu au dreptul la cabinet şi vor fi remuneraţi doar în baza indemnizaţiei de şedinţă, nu a unei indemnizaţii lunare. Consiliul va fi cel care va întocmi organigrama noii instituţii şi va decide asupra necesarului de personal şi a salariilor. În prezent, cele trei comisii autonome de supraveghere a pieţei de capital, asigurărilor şi pensiilor private au 450 de angajaţi şi au încheiat 2011 cu deficite cumulate de 26 de milioane de lei din cauza cheltuielilor mari cu salariaţii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO