Eveniment

Legea tranzacţiilor cu terenuri agricole: statul va face achiziţii prin Agenţia Domeniilor Statului

Ministerul Agriculturii vrea să joace activ pe piaţa terenurilor agricole, însă până acum autorităţile nu au stabilit un buget în acest sens. Foto Cristina Nichituş

Ministerul Agriculturii vrea să joace activ pe piaţa terenurilor agricole, însă până acum autorităţile nu au stabilit un buget în acest sens. Foto Cristina Nichituş

Autor: Gabriel Razi

11.02.2014, 21:21 1005

Preşedintele Traian Băsescu şi-a impus punctul de vedere la legea terenurilor agricole, astfel că actul normativ a trecut trecut ieri de Senat alături de modificările cerute de şeful statului, drept urmare a fost eliminată varianta transformării Agenţiei Domeniilor Statului în Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, o instituţie care ar fi urmat să se ocupe de achiziţia de terenuri agricole în cazurile în care statul îşi exercita dreptul de preemţiune.

O chestiune pur tehnică precum această lege a căpăt în ultimele luni dimensiuni politice după ce s-a suspectat că urmăreşte blocarea cumpărării de terenuri de către străini în urma liberalizării pieţei de la 1 ianuarie. O astfel de intervenţie este posibilă prin acordarea dreptului de preemţiune al statului la vânzarea de terenuri. Măsura nu a fost eliminată din lege, dar de acest aspect ar urma să se ocupe ADS, care are şi acum abilitatea legală de achiziţiona teren. Guvernul nu a pus însă deoparte fonduri astfel încât ADS să aibă lichidităţi pentru viitoarele achiziţii.

„Atribuţiile de verificare a îndeplinirii procedurii referitoare la exercitarea dreptului de preemţiune, precum şi emiterea avizului prealabil încheierii contractului vor aparţine Ministerului Agriculturii şi structurilor subordonate acestuia“,  a explicat pentru ZF Valentin Şoneriu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.

Astfel, dreptul de preemţiune al statului va fi exercitat de instituţiile din teritoriu ale Ministerului Agriculturii pentru tranzacţiile de până la 30 de hectare, în timp ce pentru restul tranzacţiilor „unda verde“ sau decizia de achiziţie va fi dată de un departament de la sediul central al ministerului.

Practic, Ministerul Agriculturii va juca activ pe piaţa terenurilor agricole, însă până acum autorităţile nu au pus pe hârtie un buget în acest sens. Idei similare au fost puse pe hârtie şi de administraţiile anterioare în sensul creării unei adevărate bănci funciare a statului, dar astfel de proiecte nu au trecut niciodată până acum de stadiul declaraţiilor.

„Urmează să vedem (dimensiunea bugetului necesar - n.red), nu aş vrea să fac o pro­gnoză în acest sens, însă îmi doresc ca potenţialul agricol al României să fie valorizat în interesul fermierilor români“, a mai spus Şoneriu.

Până acum autorităţile de la Bucureşti au avut o politică relaxată în privinţa achiziţiilor de teren agricol făcute de străini, astfel că jucătorii internaţionali instituţionali au ajuns să aibă o expunere estimată la 1 milion de hectare în agricultura locală, adică o cotă de 8% din totalul terenurilor arabile.

Cei mai mulţi investitori străini şi-au făcut intrarea în agricultura locală în primii ani după aderarea României la UE, preluările fiind făcute prin intermediul firmelor înregistrate local.

Intrarea străinilor în piaţă a dinamizat fluxurile financiare de pe piaţa terenurilor astfel că fermierii români şi-au văzut pentru prima dată afacerile ameninţate în condiţiile în care noii jucători au oferit preţuri peste piaţă atât în privinţa achiziţiilor cât şi pentru a lua suprafeţe în arendă.

România are cu cele 13,3 milioane de hectare de teren agricol (8,8 milioane de hectare de teren arabil), a şasea suprafaţă agricolă din UE iar anul trecut economia s-a aşezat pe a cincea poziţie a blocului comunitar în funcţie de recolta totală de cereale.

Agricultura a fost anul trecut o afacere de 18 miliarde de euro la nivel de economie şi a contribuit la PIB cu o valoare adăugată brută de 7,9 miliarde de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO