Eveniment

Liberalul Alexandru Muraru depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu, după ce acesta l-ar fi ameniţat cu moartea de la tribuna Parlamentului

Liberalul Alexandru Muraru depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu, după ce acesta l-ar fi ameniţat cu moartea de la tribuna Parlamentului

Autor: Mediafax

05.10.2021, 19:35 54

Deputatul liberal Alexandru Muraru anunţă că depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu, după ce acesta l-ar fi ameniţat cu moartea de la tribuna Parlamentului.

Deputatul Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că se simte ameninţat cu moartea.

„Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că reprezentanţii AUR sunt neo-legionari! Ameninţarea cu moartea explicită şi implicită şi comparaţia cu legionarii este inadmisibilă”, spune Muraru.

El susţine că, de la tribuna Parlamentului, co-preşedintele AUR, Claudiu Tîrziu, l-a ameninţat, spunându-i: „O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verşi în capul AUR”, iar el consideră că aceasta este „o ameninţare directă, făţişă, specifică gangsterilor politici, incompatibilă cu normele de drept ale unui stat democratic”.

Mai mult, spune Muraru, în discursul susţinut la moţiunea de cenzură, Târziu a spus şi că „dacă eram legionar, ştiţi cum procedam, da? Aşa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzaţii venite din sală.

„Voi depune o plângere penală prealabilă la Poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanţii AUR au depăşit o linie roşie. Violenţa în politică este specifică partidelor totalitare, extremist, iar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi (marţi - n.r.), s-a dovedit că ceea de am spus de-a lungul timpului despre această formaţiune politică a fost corect. Ameninţarea cu moartea explicită şi implicită şi comparaţia cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990”, spune Alexandru Muraru.

 
AFACERI DE LA ZERO