• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Eveniment

Lideri politici si religiosi aduc un ultim omagiu

Lideri politici si religiosi aduc un ultim omagiu
04.04.2005, 19:43 22

Trecerea Papei Ioan Paul al II in lumea celor drepti a provocat reactii din partea oamenilor simpli si a personalitatilor lumii, indiferent de convingerile religioase. Lideri politici si religiosi, catolici, ortodocsi, musulmani ori de alta confesiune au evocat personalitatea ilustra a Suveranului Pontif.
Imediat dupa anuntul trist facut sambata noapte de Vatican, presedintele american, George W Bush, a subliniat rolul pe care Sfantul Parinte l-a jucat in caderea dictaturii comuniste. "Lumea intreaga a pierdut un aparator al libertatii", a spus liderul de la Casa Alba.
Secretarul general ONU, Kofi Annan, l-a calificat drept un "neobosit avocat al pacii", idee subliniata si de premierul canadian, Paul Martin. In termeni comparabili au omagiat personalitatea celui care a fost timp de 26 de ani lider al Biserii Catolice majoritatea cancelariilor europene.
Personalitatea ilustra a sfantului parinte a fost evocata si de presedintele Rusiei, Vladimir Putin, tara majoritar ortodoxa in care Papa Ioan Paul al II nu a ajuns niciodata in timpul pontificatului sau. Putin a vorbit despre "figura exceptionala a vremurilor contemporane", care a fost Papa Ioan Paul al II.
Mesaje similare celor din Europa au venit din Asia, Africa de Sud. "Lumea a pierdut o personalitate care mentinea legatura intre toate natiunile", a remarcat, de pilda, presedintele Filipinelor, Gloria Arroyo, in timp ce liderul sud-african Thabo Mbeki si-a exprimat speranta ca figura lui Ioan-Paul al II-lea va continua sa inspire credinciosii de toate confesiunile.
Un aparator al "adevarului, dreptatii si pacii", a remarcat presedintele Iranului, Mohammad Khatami, "un Papa care a adus servicii incredibile pacii", a adaugat liderul de la Islamabad, Pervez Musharraf.
Presedintele Indiei, Abdul Kalam, s-a declarat "profund intristat" de moartea Suveranului Pontif, iar premierul nipon, Juniciro Koizumi, si-a exprimat recunostinta pentru "eforturile Papei de a promova pacea in lume".
Premierul israelian a afirmat: "In numele poporului israelian, imi exprim regretul si transmit condoleante pentru decesul Papei Ioan-Paul al II-lea".
Lideri religiosi ai altor confesiuni decat cea catolica au deplans, de asemenea, moartea Papei.
Edgar Bronfman, presedintele Congresului Mondial Evreiesc, a apreciat ca "Papa Ioan-Paul al II-lea a reusit sa produca o schimbare fundamentala in relatiile bimilenare dintre Biserica Crestina si comunitatea mozaica".
La randul sau, marele rabin Amar a subliniat ca Sfantul Parinte a fost primul papa care a stabilit relatii diplomatice intre Sfantul Scaun si Israel, primul papa care a vizitat o sinagoga.
Presa franceza relata ieri ca intr-un gest fara precedent, presedintele Consiliului francez de cult musulman, Dalil Bubakeur, i-a invitat pe mahomedanii din Franta "la un moment de meditatie si rememorare".
Lideri religiosi ai Bisericii Ortodoxe din Romania, din Rusia, Grecia au adus omagiu personalitatii "vizionare" care a contribuit la aproierea dintre Biserica Apuseana si cea Rasariteana.
Responsabilii politici de la Bucuresti au adus un ultim omagiu Sfantului Parinte. Presedintele Traian Basescu a spus ca a primit cu profunda durere vestea mortii celui care a fost "un exponent al libertatii, sperantei si credintei", a uneia dintre personalitatile cele mai influente ale timpului sau. In aceeasi nota si-a exprimat regretul Guvernul, care a trimis la Vatican o scrisoare de condoleante.
Si PSD l-a omagiat ieri pe Papa Ioan Paul al II. Liderul acestui partid, Ion Iliescu, a apreciat ca Suveranul Pontif a fost personalitatea cea mai proeminenta a ultimelor trei decenii.
mirela.luca@zf.ro

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380