Eveniment

Limuzina de peste 100.000 de euro a lui Dan Diaconescu a ajuns în râul Dâmboviţa. Vezi aici cine era şofer

Limuzina Bentley de peste 100.000 de euro a lui Dan Diaconescu a ajuns în râul Dâmboviţa

Autor: Mihai SCHIAU, Andrei Luca POPESCU

29.10.2011, 13:59 3983

Limuzina era condusă de un tânăr de 25 de ani, care s-a recomandat poliţiştilor cu funcţia de producător la OTV. Acesta era însoţit de un alt tânăr, de 23 de ani, care a suferit un şoc termic în urma impactului cu apa din râu. Şoferul avea alcoolemie zero, dar a fost dus la spital pentru a i se recolta şi probe de sânge, au declarat pentru gândul reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Accidentul s-a produs în jurul orei 3 dimineaţa. Maşina venea dinspre Timpuri Noi spre podul Mărăşeşti, iar şoferul a pierdut controlul şi a derapat în partea stângă, a rupt un parapet şi a plonjat în Dâmboviţa. Cei doi bărbaţi au ieşit singuri din maşină, fără să sufere răni grave. Surse apropiate cercetărilor la locul accidentului au declarat pentru gândul că urmele de frânare lăsate de Bentley erau foarte groase, ceea ce indică o viteză a maşinii foarte mare.

O limuzină Bentley de peste 100.000 de euro a ajuns, vineri noapte, în Dâmboviţa, după ce şoferul a pierdut controlul într-un viraj, iar maşina a rupt un gard de protecţie şi un stâlp, scrie Gândul.

Conform stirileprotv.ro, bolidul i-ar aparţine realizatorului TV, Dan Diaconescu, însă acesta nu se afla în maşină în momentul producerii incidentului.

Martorii spun că, la scurt timp după ce Bentley-ul a ajuns în apă, cei doi pasageri au reuşit să iasă singuri. La sosirea echipajului SMURD, unul dintre ei a acuzat dureri de picior şi a fost transportat la spital.

Accidentul s-a produs în jurul orei 3 dimineaţa, lângă pasajul Mărăşeşti din Capitală. Din primele cercetări, se pare că şoferul limuzinei venea cu viteză pe Splaiul Unirii şi, într-o curbă, în loc să vireze la stânga, a mers drept înainte. Şoferul va fi cercetat pentru distrugere şi va primi o amendă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO