La nivel global, aproape jumătate dintre lideri recunosc dificultăţile în atragerea talentelor, 44% dintre aceştia raportând obstacole în procesul de angajare la nivelul companiilor lor, iar 39% identificând acest aspect drept principala provocare în recrutare, arată rezultatele recente ale barometrului C-suite al Mazars, realizat înainte de formarea noii reţele globale, Forvis Mazars.
În România, liderii spun şi ei că lipsa de talente este cea mai mare provocare în recrutare (44%), urmată îndeaproape de dificultăţile în identificarea şi atragerea candidaţilor calificaţi (44,44%), atragerea candidaţilor potriviţi pentru a aplica (38,88%) şi asigurarea unei experienţe pozitive pentru candidaţi (38,88%).
„În prezent, liderii din România implementează mai multe strategii pentru atragerea şi reţinerea talentelor, conform rezultatelor recente ale barometrului C-suite. În mod specific, 66,66% dintre companii organizează activ evenimente interne pentru a stimula coeziunea echipei şi implicarea angajaţilor. În plus, 55,55% dintre acestea acordă prioritate creşterilor regulate de salariu pentru a asigura competitivitatea într-un mediu economic fluctuant, iar 44,44% oferă zile libere pentru a promova echilibrul între viaţa profesională şi cea personală“, afirmă Cătălina Călinescu, partner, outsourcing – HR & payroll, Forvis Mazars în România.