Toate datele arată că securitatea hidrologică a României este ameninţată de incompetenţa celor care conduc astăzi una dintre cele mai importante sectoare, barajele şi alimentarea cu apă a populaţiei şi întreprinderilor. După decenii în care politicienii şi-au instalat rude şi apropiaţi la conducerea companiilor de stat vine scadenţa. Situaţia de la Paltinu şi de la Vidraru, unde comunităţi întregi au rămas fără apă potabilă în urma golirii lacurilor de acumulare, aduce la lumină un adevărat dezastru în modul în care este gestionată o resursă ce ţine de siguranţa naţională: apa.
„Noi avem o zestre, o infrastructură de ape foarte bine dezvoltată, dar şi foarte veche, marile lucrări au peste 40-50 de ani şi necesită mentenanţă şi o supraveghere permanentă din punctul de vedere al siguranţei. Activitatea în domeniu nu este cum trebuie pentru că în general finanţările sunt dificile. E mai spectaculos să faci un drum într-o comună decât să ai grijă de un baraj“, a declarat Dan Stematiu, doctor inginer şi profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
El este de asemenea unul dintre experţii în baraje, a scris numeroase lucrări despre acest tip de construcţii şi este membru în consiliul de conducere la Administraţia Naţională Apele Române (ANAT).