• Leu / EUR4.7432
  • Leu / GBP5.3799
  • Leu / USD4.2921
Eveniment

Liviu Luca, cel mai puternic sindicalist, a fost reţinut alături de Sorin Ovidiu Vântu pentru delapidarea Petromservice

Liviu Luca, cel mai puternic sindicalist, a fost reţinut alături de Sorin Ovidiu Vântu pentru delapidarea Petromservice

Foto: Bogdan Stamatin

Autor: Mediafax

7 nov 2011 2936

Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni, de procurorii care vor cere arestarea lor preventivă pentru delapidarea Petromservice SA şi spălare de bani, prejudiciul adus companiei fiind de peste 83 de milioane de euro.

Citiţi aici comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, pentru delapidare în dauna Petromservice SA şi spălare a banilor.

Probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat faptul că falimentarea controlată a Petromservice a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 de euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petromservice a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro, scrie Mediafax.

Anchetatorii au stabilit că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii Petrom Service a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.

În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul SC Petromservice SA, prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau ale unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) şi SC GM Invest SA (1.300.000 euro).

În această cauză, cercetările sunt în derulare şi în prezent procurorii audiază persoanele implicate.

Vedeţi aici planul de reorganizare al Petromservice.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7432
Diferență: 0,1689
Ieri: 4.7415
Azi: 4.2921
Diferență: -0,1349
Ieri: 4.2846
Azi: 5.3799
Diferență: 0,9589
Ieri: 5.3458
Azi: 4.3319
Diferență: 0,2151
Ieri: 4.3236