Eveniment

Locatarii blocului afectat de incendiul din sectorul 3 stau la coadă pentru a primi cazare la hotel

Autor: Andrei Dumitrescu

02.10.2012, 18:51 396

Angajaţii dezvoltatorului Domus Stil - sfătuiţi de directorul general al acestuia, Ancuţa Petrescu, să discute cu mult tact cu oamenii disperaţi -, completează liste cu numele, numărul de persoane şi adresele celor rămaşi fără locuinţe, aceştia urmând să fie cazaţi la Rin Grand Hotel, în camere sau apartamente.

De asemenea, locatarii urmează să intre în blocul afectat de incendiu, îmbrăcaţi în echipamente de protecţie şi însoţiţi de pompieri, pentru a vedea în ce stare sunt în apartamentele în care locuiau.

"Nu mai am nici buletin. Am rămas doar cu hainele de pe mine. Ei zic că ne dau cazare la Rin, dar eu nu mai am nici măcar cu ce să mă îmbrac. De când locuiesc, aici am avut numai probleme. Astă iarnă mi s-a prăbuşit tavanul, iar reprezentanţii complexului, după ce i-am sunat, mi-au cerut să le scriu un email. La fel mi-au răspuns şi atunci când m-am plâns că lumina se opreşte de zece ori pe zi. Am anunţat acest lucru de trei ori şi le-am explicat că, în ritmul acesta, o să mi se ardă televizorul, frigiderul şi toate celelalte electrocasnice. Nu s-a rezolvat nimic", a declarat Cătălina Popescu (27 de ani), una dintre locatarele de la mansardă a cărei locuinţă a fost făcută scrum.

Locatara a mai spus că i s-a spus, de către cineva care care a lucrat la construirea complexului Confort City, că mansarda la care locuia şi care a fost distrusă complet nici măcar nu a existat în proiectul iniţial al blocului. "În plus, am înţeles că pompierii nu au găsit apă şi, mai rău decât atât, nu au avut la momentul intervenţiei nici scările necesare pentru a putea să ude locurile care ardeau, fiind obligaţi să ude mai jos decât ar fi trebuit, pentru o perioadă importantă de timp", a mai spus Cătălina Popescu.

Surse din rândul autorităţilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că numărul apartamentelor afectate în urma incendiului este de aproape 100.

"Au fost afectate apartamente de la opt scări ale blocului. În afara celor distruse de flăcări, sunt afectate şi apartamente în care a intrat apă folosită la intervenţia de stingerea a incendiului", au mai spus sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat, legat de problemele la intervenţia pentru stingerea incendiului de la blocul din ansamblul Confort City, că reţeaua de hidranţi de la acest complex rezidenţial nu funcţionează.

Vasile a adăugat că, în aceste condiţii, autospecialele care au intervenit la incendiu au folosit apă din rezerva proprie, din râul Dâmboviţa şi de la un agent comercial.

Reprezentantul ISU Bucureşti a mai spus că incendiul s-a propagat pe orizontală, şi nu pe verticală, fiind afectate apartamente de la ultimele trei niveluri. Potrivit lui Vasile, structura interioară a imobilului nu pare să fi fost afectată.

Întrebat despre cauza incendiului, Vasile a spus că există "speculaţia" ca acesta să fi izbucnit în urma aprinderii unui aparat de aer condiţionat montat în exterior.

Daniel Vasile a precizat că intervenţia la acest incendiu a fost una de "cod roşu", fiind alertat să intervină şi personal aflat în afara programului.

Potrivit reprezentantului ISU Bucureşti, pompierii vor rămâne la faţa locului şi pe durata nopţii, pentru verificări şi pentru supraveghere.

Incendiul a izbucnit, marţi după-amiază, la mansarda unui bloc cu 11 niveluri aflat în complexul rezidenţial Confort City din sectorul 3.

Pompierii au intervenit la incendiu cu 28 de autospeciale cu apă şi opt autoscări, la faţa locului venind şi trei echipaje de descarcerare şi cinci de prim-ajutor.

Locatarii blocului au reclamat faptul că intervenţia la incendiu a fost întârziată din cauza faptului că pompierii nu au avut apă.

Blocul afectat de incendiul din sectorul 3 nu avea nevoie de autorizaţie privind securitatea la incendiu eliberată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), pentru că nu era mai înalt de 11 niveluri, a declarat, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt ISU Ilfov, Simion Petruş.

Petruş a explicat că blocul respectiv, care are 11 niveluri, nu se încadrează în categoriile de construcţii care trebuie să primească avizul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) privind securitatea la incendiu, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1739/ 2006.

Potrivit HG citate, se supun autorizării clădiri civile definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca "înalte" sau "foarte înalte", indiferent de aria construită ori de destinaţie, "înalte" însemnând de peste 11 etaje.

Ancuţa Petrescu, reprezentant al dezvoltatorului imobiliar (Domus Stil) care a construit blocul, a declarat că ansamblul are autorizaţie de construire şi procese verbale de recepţie, fără de care nu ar fi putut fi făcută vânzarea apartamentelor.

Un alt reprezentant al dezvoltatorului care a construit blocul a declarat că pe toate scările blocului respectiv sunt hidranţi şi că nu îşi explică problemele ce ar fi apărut la alimentarea cu apă a maşinilor care intervin la incendiu.

Aceasta le-a spus proprietarilor apartamentelor cuprinse de flăcări că imobilul va intra în reparaţii, iar ei vor fi cazaţi la hotel, cât va fi necesar. "Blocul va intra în reparaţii. Trebuie reparate apartamentele", a declarat reprezentantul dezvoltatorului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, şase locatari au venit la echipajele de prim-ajutor, după ce au inhalat monoxid de carbon sau au suferit atacuri de panică. Aceştia au primit îngrijiri medicale, dar nu au fost duşi la spital.

Un pompier din echipajele care au intervenit la incendiul din sectorul 3 s-a intoxicat cu fum şi a fost dus la spital, pentru a primi oxigen şi a fi ţinut sub observaţie, dar nu este în pericol, a declarat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Ansamblul rezidenţial Confort City, deţinut de fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă, este format din 12 blocuri cu 1.680 de apartamente, la care se adaugă parcări, două minimarketuri, o grădiniţă, locuri de joacă pentru copii şi parcuri.

Complexul rezidenţial este situat pe Splaiul Unirii, la 7,6 km de Piaţa Unirii, 6,3 km de Parcul Tineretului şi la 4 km de Rin Grand Hotel. Ansamblul a fost dat în folosinţă în 2010.

Proprietarii apartamentelor spun că au plătit pe acestea preţuri începând cu 50.000 de euro şi că au de dat rate lunare la bancă de aproximativ 300 de euro.

În 2007, un hotel deţinut tot de fraţii Negoiţă, aflat pe Şoseaua Vitan Bârzeşti, a fost cuprins de un incendiu, în timp ce se afla în construcţie.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, Robert Negoiţă a înfiinţat împreună cu fratele său, Ionuţ, în data de 30 aprilie 2009, firma Domus Stil Construct SRL, el având o participaţie iniţială de 65%. Capitalul social al firmei la momentul înregistrării a fost de 200 de lei, 35% din părţile sociale fiind în proprietatea lui Ionuţ Negoiţă.

Pe 10 iulie 2009, Robert Negoiţă a majorat, prin aport în natură, capitalul social al firmei cu 37,13 milioane de lei, participaţia sa urcând la 99,99%. Ulterior, în data de 19 august 2009, el a majorat capitalul social al Domus Stil Construct la 66,57 milioane de lei, au afirmat sursele citate.

În 2 octombrie 2009, dată la care figura ultima modificare înregistrată la Registrul Comerţului referitoare la Domus Stil Construct, Robert Negoiţă a ieşit din acţionariatul firmei, iar tatăl său, Ilie Negoiţă, a intrat ca asociat nou, cu un aport în natură în valoare de 43,27 milioane de lei (65% din părţile sociale). În acelaşi timp, fratele său, Ionuţ Negoiţă, a preluat 35% din părţile sociale, cu o valoare de 23,30 milioane de lei, reprezentând de asemenea aport în natură. Capitalul social al Domus Stil Construct a rămas nemodificat, la 66,57 milioane de lei, în urma operaţiunii prin care Robert Negoiţă a ieşit din acţionariat.

În 7 octombrie 2009, Robert Negoiţă a înfiinţat, împreună cu fratele său o nouă societate, Domus Stil Real Estate Solutions SRL, la care a participat cu aport în natură în valoare de 32,98 milioane de lei, pe care l-a majorat pe 23 octombrie cu peste 18 milioane de lei, la 51,78 milioane de lei, au adăugat sursele. Negoiţă deţinea 99,9996 la sută din societate, restul de 0,0004 la sută fiind în proprietatea fratelui său.

Robert şi Ionuţ Negoiţă mai deţin două hoteluri la Otopeni, unul în centrul Bucureştiului şi Rin Grand Hotel, din zona Vitan, care, cu cele 1.500 de camere, este cel mai mare din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO