♦ România înregistrează 12 luni consecutive în care salariul real este în scădere ♦ Cele mai mari salarii din economie sunt în IT, editare, telecomunicaţii şi în industria de tutun ♦ Din top zece cele mai mari salarii din economie, doar industria de tutun a înregistrat o creştere anuală a salariilor peste rata anuală a inflaţiei.
Salariile au început să accelereze uşor după minimul atins în luna mai, iar inflaţia a coborât marginal. Totuşi, diferenţa dintre cele două rămâne prea mare pentru ca angajaţii să simtă o îmbunătăţire în buzunar. În iunie 2026, salariul mediu net a crescut cu 3,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce inflaţia a fost de 10,4%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a continuat să se reducă, arată statisticile INS centralizate de Ziarul Financiar.
Chiar dacă pe fluturaşul de salariu apare o sumă mai mare decât în urmă cu un an, în realitate banii cumpără mai puţine produse şi servicii. Scumpirile continuă să avanseze de aproape trei ori mai repede decât salariile, iar diferenţa se vede direct în bugetele gospodăriilor.
Datele Institutului Naţional de Statistică, analizate de ZF, arată că România se află de un an într-o perioadă în care salariile reale sunt în scădere.
Ultima lună în care majorările salariale au reuşit să depăşească inflaţia a fost iunie 2025, când câştigul salarial real era încă pozitiv, de 1,3%. Din iulie 2025, indicatorul a intrat pe minus şi a rămas acolo până în prezent.