O altă tânără în vârstă de 28 de ani rănită în urma incendiului din Clubul Colectiv a murit ieri la Spitalul „Sfântul Pantelimon“, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând astfel la 32. Pentru alţi 20 de pacienţi zilele atârnă într-un fir de aţă şi alţi în jur de 50 continuă să fie într-o stare gravă. Zilele viitoare sunt esenţiale pentru ei.
Acceptaţi ajutor din străinătate
Ministerul Sănătăţii va accepta ajutor din străinătate, fie că e vorba de medicamente şi echipe medicale, fie că vor să preia pacienţi pentru a-i trata în străinătate.
În România au ajuns mai mulţi medici străini specializaţi în tratarea arsurilor, între care medicii francezi Vincent de Broucker, şeful serviciului centrului de tratare a victimelor cu arsuri de la Centru spitalicesc regional din Lille, şi profesorul Marc Chaouat de la spitalul St Louis din Paris. La Bucureşti este şi o echipă de medici israelieni specialişti în arsuri care operează la spitalul Bagdasar Arseni.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat în vizită în România a spus că a fost zguduit de tragedia din clubul Colectiv, pe care l-a vizitat luni seară, exprimându-şi regretul pentru această dramă şi oferind României sprijinul unor medici specialişti care pot ajuta autorităţile române.
Situaţia în spitalele în care sunt internaţi pacienţii rămâne gravă
Spitalul Elias
Zece din cei 14 pacienţi internaţi la Spitalul Elias erau aseară în Terapie Intensivă, cinci fiind detubaţi în cursul nopţii, iar patru sunt în continuare în stare gravă, potrivit managerului unităţii medicale, prof. dr. Doina Dimulescu.
Potrivit sursei citate, în Spitalul Elias sunt 14 pacienţi internaţi după incendiul din Clubul Colectiv, 10 fiind în secţia Terapie Intensivă şi patru în secţia Chirurgie generală.
„Din cei 10 pacienţi din Terapie Intensivă, patru pacienţi se află în stare gravă (doi pacienţi sunt încă intubaţi şi ventilaţi mecanic, aceştia asociind şi arsuri de căi aeriene). În cursul nopţii au fost detubaţi cinci pacienţi, aceştia fiind conştienţi, cooperanţi şi respirând spontan. Trei pacienţi prezintă arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corporală, dar asociază arsuri ale feţei şi ale căilor aeriene. Şapte pacienţi prezintă arsuri pe suprafeţe cuprinse între 40 şi 50%.“
Spitalul Floreasca
Şase din cei 15 pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv şi internaţi la Spitalul Floreasca sunt în stare critică, iar restul sunt intubaţi şi se află în stare gravă, a declarat ieri şeful Clinii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr.
„Aşa cum v-am avertizat de la început, va fi un drum lung. Programul nostru a început mai devreme de ora 7.00, cu introducerea în sală a tututor pacienţilor arşi, cu echipe complexe. După evaluarea de azi începem să facem o oarecare disociere a indicelui de gravitate, în sensul că deja se conturează existenţa unui lot cu şase pacienţi în stare critică, iar restul sunt cu toţii intubaţi, aproape în exclusivitate traheostomizaţi şi sunt în stare gravă“, a precizat Ioan Lascăr.
Întrebat dacă în acest moment există necesarul de sânge pentru pacienţi, profesorul Ioan Lască a precizat că la acest moment nu există nicio problemă legată de necesarul de sânge.
Spitalul Militar
Opt din cei 12 pacienţi internaţi la Spitalul Militar după incendiul din Clubul Colectiv sunt în continuare la Terapie Intensivă, şase dintre aceştia sunt în stare critică, cu arsuri pe 35 - 55% din suprafaţa corpului, iar cinci şi cu arsuri de căi respiratorii superioare, a declarat dr. Laurenţiu Ene, şeful Secţiei de Terapie Intensivă din Spitalul Militar Central.
El a precizat că pacienţii care sunt la Terapie Intensivă au arsuri între 35 şi 55% din suprafaţa corpului, cu diferite grade, predominând gradele II şi III, dar sunt şi pacienţi cu arsuri de gradul IV, în cazul cărora prognosticul este rezervat.
Acesta a adăugat că, în prezent, nu sunt pacienţi care necesită dializă, dar Spitalul Militar Central este pregătit pentru orice tip de complicaţie.
Şapte chirurgi la un pacient
Şapte chirurgi „lucrează“ la un singur om, în condiţiile în care cei 90 de pacienţi în stare gravă înseamnă, de fapt, o mie de pacienţi cu arsură cunoscută până acum, iar experţi veniţi din alte ţări au renunţat după ce au văzut că sunt cazuri cu care nu s-au mai confruntat, a susţinut ieri ministrul sănătăţii Nicolae Bănicioiu.
Întrebat dacă sistemul medical actual îi poate ţine în viaţă pe cei 90 de răniţi în incendiul de la Colectiv, aflaţi în stare gravă şi critică, în spitale din Capitală, ministrul sănătăţii Nicolae Bănicioiu a declarat că pacienţii respectivi „nu sunt în stare gravă, ci într-o stare fără precedent“.
„Suntem într-o situaţie cu totul neaşteptată. Cei 90 de pacienţi în stare gravă înseamnă, de fapt, o mie de pacienţi cu arsură cunoscută până acum. Şi nu spun asta doar eu, ci o recunosc specialiştii dn ţară şi din străinătate“, a spus Bănicioiu.
Ministrul sănătăţii a precizat, în ceea ce priveşte dimensiunea unei echipe medicale în cazul acestor pacienţi fără precedent, că şapte chirurgi lucrează simultan la un singur om.
„Unul la faţă, altul la mână, altul, la picior, şi tot aşa. Francezii ne-au zis că ei nu credeau că pot face faţă la aşa ceva. Revin. O echipă are şase - şapte chirurgi.
O echipă completă are cam 10-15 persoane. Numai la Floreasca sunt 40 de chirurgi şi 25 de rezidenţi.
Pe lângă Spitalul de Arşi, există clinici de chirugie plastică, reparatorie şi arsuri şi în marile spitale de urgenţă. Spitalele au făcut dovada unor echipe medicale foarte bine pregătite“, a declarat Bănicioiu.