Eveniment

Luptă strânsă între creşterile salariale şi inflaţie: În martie, salariile au crescut cu 11%, acoperind cu doar 0,8 puncte procentuale creşterea preţurilor. Ce spun analiştii

Autor: Ramona Cornea

13.05.2022, 07:20 1374

♦ Sorina Donisa, APT: „Angajaţii vor fi afectaţi prin erodarea puterii de cumpărare, ceea ce va schimba şi comportamentul lor de consumator în piaţă“ ♦ Sorina Faier, Elite Searchers: „Inflaţia va continua să crească, iar majoritatea companiilor nu vor avea puterea să ofere creşteri salariale pentru a o acoperi“.

Salariul mediu net pe economie a fost de puţin peste 3.900 de lei în luna martie a acestui an, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi lună din anul precedent, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Spre comparaţie, rata anuală a inflaţiei a fost de aproape 10,2% în luna martie.

„Creşterea inflaţiei influenţează din ce în ce mai mult evoluţia creşterilor salariale, însă această presiune va trebui distribuită în cele mai multe cazuri între companii şi angajaţi, în sensul că o parte poate fi acoperită prin creşteri salariale, însă nu în totalitate. Angajaţii vor fi afectaţi prin erodarea puterii de cumpărare, ceea ce va schimba şi comportamentul lor de consumator în piaţă“, afirmă Sorina Donisa, CEO al companiei de recrutare în regim temporar APT Resources & Services.

De altfel, Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, în creştere de la 9,6% cât estima în februarie 2022, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Pentru anul 2023, BNR vede o inflaţie de 6,7%. Spre comparaţie, angajatorii din privat îşi menţin bugetele de creşteri salariale de 5-7% pentru anul 2022.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO