Eveniment

Măcel pe Bursa din Moscova: Piaţa bursieră rămâne închisă, iar marile companii ruseşti pierd miliarde

Măcel pe Bursa din Moscova: Piaţa bursieră rămâne...

Autor: Liviu Popescu

28.02.2022, 14:54 5087

Bursa de Valori de la Moscova nu se va deschide luni, a anunţat Banca Centrală a Rusiei, după ce moneda ţării s-a prăbuşit în urma sancţiunilor occidentale, potrivit CNN.

„Din cauza situaţiei actuale, Banca Rusiei a decis să nu deschidă astăzi o secţiune a pieţei bursiere, o secţiune a pieţei derivatelor şi o secţiune a pieţei derivatelor la Bursa din Moscova”, se arată în comunicatul băncii.

Banca centrală rusă a mai spus că va anunţa orele de deschidere pentru marţi în cursul zilei.

Suspendarea tranzacţiilor vine după ce rubla s-a prăbuşit luni cu aproape 30%, în condiţiile în care pieţele au început să evalueze impactul sancţiunilor impuse de Statele Unite şi aliaţii din NATO Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina.

Potrivit Ziarului Financiar, pe bursa de la Londra companiile ruseşti sunt în picaj: Sbersbank minus 70%, Lukoil minus 47%, Rosneft minus 42%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO