• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Eveniment

MAE: Doi cetăţeni români au murit în accidentul produs pe Fluviul Rin

MAE: Doi cetăţeni români au murit în accidentul produs pe Fluviul Rin
30 mai 2019 280

Doi cetăţeni români au murit, iar altul a fost rănit uşor în accidentul produs joi pe Fluviul Rin, anunţă Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.

"Consulatul General al României la Strasbourg urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul maritim produs la data de 30 mai în zona localităţii franceze Gerstheim, incident în care ar fi fost
implicată o ambarcaţiune care transporta şi cetăţeni români. Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor
informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate, starea de sănătate a acestora şi circumstanţele producerii
accidentului", a comunicat Ministerul Afacerilor Externe într-un răspuns oferit la solicitarea MEDIAFAX.

"Potrivit datelor preliminare obţinute de către reprezentanţii oficiului consular, doi cetăţeni români au decedat, iar altul a fost rănit uşor, fiind transportat la o unitate medicală din zonă pentru a
beneficia de asistenţă medicală de specialitate. Reprezentanţii consulatului au efectuat demersuri în vederea identificării şi notificării familiilor. Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +33 6 27 05 00 22", precizează MAE.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744