Poate continua acordul cu FMI în varianta actuală - în vigoare, dar „suspendat“ - până în primăvară când expiră în mod normal? Va reveni Guvernul în condiţionalităţile acordului prin aducerea deficitului bugetar în ţinta asumată sau va reuşi să negocieze cu FMI un deficit bugetar mai mare pentru 2015? Mai are România nevoie de acordul cu FMI sau poate să stea pe propriile picioare fără acest „certificat de credibilitate“? Ce ar avea de pierdut şi ce ar avea de câştigat România în scenariul finalizării anticipate a acordului cu FMI având în vedere că obiective importante ale acordului au fost îndeplinite, vulnerabilităţile macro au fost diminuate, iar costurile de împrumut sunt la minime istorice în Europa şi SUA? Sunt câteva întrebări legate de viitorul relaţiei României cu FMI, iar răspunsurile analiştilor sunt împărţite.
„O încheiere prematură a acordului cu FMI nu cred că ar influenţa percepţia României în comunitatea investitorilor internaţionali. Fondurile aflate la dispoziţia acestora sunt încă atât de mari, iar randamentele obligaţiunilor la nivel global sunt atât de mici încât apetitul lor pentru titlurile de stat româneşti şi, implicit, pentru leu ar rămâne probabil mai degrabă neschimbate. Aceasta nu înseamnă însă că profilul de risc al României nu ar creşte. Motivaţia o găsim în momentele din trecut când România s-a guvernat singură fără asistenţa FMI şi deciziile economice luate în acele perioade au eşuat în situaţii de criză datorită exceselor şi inconsecvenţei“, spune Radu Crăciun, economistul-şef al BCR.
Şi asta nu datorită lipsei competenţelor locale. Experţi români au fost şi continuă să existe în România. Din păcate, nu sunt ascultaţi, mentorii externi având în mod constant de-a lungul timpului o credibilitate mai mare şi avantajul că instituţia pe care o reprezintă a putut deveni la nevoie un „ţap ispăşitor“. O guvernare raţională şi responsabilă va fi până la urmă provocarea perioadei post FMI. O perioadă care ar putea fi totuşi mai puţin riscantă pentru România decât în trecut având în vedere că o parte din limitările impuse de FMI, mai ales asupra politicii fiscale, vor fi în continuare preluate de Comisia Europeană, în opinia lui Crăciun.
Experţii FMI şi cei ai Comisiei Europene au început negocierile cu autorităţile române pe tema bugetului pentru anul 2015, marea problemă fiind modalitatea de acoperire a golului de venituri de peste 15 mld. lei (circa 2,1% din PIB), care provine atât din reducerea deficitului bugetar, cât şi din măsurile legislative electorale. Misiunea este dedicată strict proiectului legii bugetului şi nu reprezintă o misiune de evaluare a angajamentelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în faţa FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română şi reprezentanţii creditorilor externi, după cum au anunţat Finanţele.
Pentru a face faţă crizei, România a devenit în 2009 unul dintre cei mai mari clienţi ai FMI din Uniunea Europeană şi a beneficiat şi de asistenţa tehnică şi financiară a Băncii Mondiale. Şi a continuat să facă apel la ancora instituţiilor financiare internaţionale pentru a-şi asigura credibilitatea pe pieţele externe, însă relansarea economiei a rămas firavă, privatizările au fost tergiversate, termenele stabilite pentru selecţia managerilor privaţi au fost mult decalate, iar reformele structurale sunt întârziate. România a parafat trei acorduri succesive cu FMI, din care ultimele două preventive, pentru că nu a putut să facă faţă şocurilor externe, deşi este stabilizată macro şi pentru că nu a reuşit să finalizeze singură reformele structurale. România stă bine din punct de vedere macroeconomic, deficitul bugetar şi deficitul de cont curent înregistrând corecţii importante, iar inflaţia a coborât la minime istorice. Dar pare să nu fie suficient.
„Acordul cu FMI/CE/BM pare să fie ancora principală pentru credibilitatea României în faţa investitorilor. Cu toate acestea, cred că pentru investitori cel mai important lucru ar fi ca reformele structurale să fie continuate şi progresele realizate în ultimii ani să nu fie reversate“, susţine Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
Suntem însă într-un moment în care angajamentele pentru reforme şi pentru consolidarea fiscală par să fi slăbit.
Spre exemplu, factura de salarii în sectorul bugetar a reînceput să crească, după ce a scăzut de la un maxim de 9,4% din PIB în 2009 la un minim de 6,8% din PIB în 2011-2012, nivelul proiectat fiind de 7,3% din PIB în 2014 (7,5% din PIB dacă include şi ultima rectificare bugetară) şi are o tendinţă de creştere în 2015, date fiind ultimele decizii cu privire la salariile din sectorul bugetar, potrivit şefului Consiliului Fiscal.
„Cred că acordul cu FMI/CE/BM poate fi suplinit doar de un acord foarte puternic, formalizat poate şi din punct de vedere legal, bazat pe consens din partea principalelor forţe politice cu privire la un nou obiectiv de ţară (acesta poate fi adoptarea euro) şi un drum de parcurs foarte bine stabilit, în special în materie de reforme structurale“.
Acordul curent este unul suspendat din punct de vedere oficial, însă pentru a reveni în condiţionalităţile acordului avem nevoie de o serie de decizii care să readucă deficitul bugetar în ţinta asumată pentru 2015. Necesarul de acoperit este însă unul foarte mare, susţine Dumitru.
Situaţia curentă a acordului cu FMI este oricum una mai neobişnuită în sensul că, deşi el este în vigoare, obiectul acestuia (de accesare a unei tranşe de către România, într-un caz ipotetic, foarte puţin probabil) nu poate fi îndeplinit. Dincolo de aceste detalii însă importanţa acestui acord pentru România se reflectă în primul rând la nivelul credibilităţii externe, spune Laurian Lungu, analist economic.
„Pentru mulţi actori ai pieţei acest acord este văzut mai degrabă ca o garanţie pentru continuarea reformelor structurale şi mai puţin ca beneficiu al accesării unei linii de finanţare. În acest moment finanţarea deficitelor externe şi interne (de cont curent şi bugetar) se poate face relativ uşor, la rate ale dobânzii convenabile. Însă, nu trebuie subestimat riscul apariţiei unor noi tensiuni în zona euro în viitorul apropiat“,susţine Lungu.
Nivelul ridicat al datoriei publice, de peste 90% din PIB, condiţia precară a creditării bancare, rata mare a şomajului, stagnarea economică sau spectrul deflaţiei sunt elemente care, împreună, pot intensifica condiţiile de stres financiar în zona euro.
„Din această perspectivă ar fi util ca România să finalizeze cu succes acordul curent şi, ca măsură suplimentară de siguranţă, eventual să încheie ulterior un acord succesiv de tip preventiv, poate de genul Flexible Credit Line, aşa cum are şi Polonia de exemplu. Această strategie ar „forţa“ oarecum şi o dezbatere publică mai intensă a alternativelor de politică economică, menţinând totodată presiunea pe procesul de continuare a reformelor structurale“, apreciază Lungu.
