♦ Din 2013 până în 2025, în niciun an nu a existat o scădere a vânzărilor din comerţul cu amănuntul în ianuarie versus aceeaşi lună din anul anterior. Anul acesta a făcut excepţie.
Ianuarie a fost luna experienţelor – mai ales în străinătate, nu a cumpărăturilor din magazinele din România. Salba de zile libere care i-a trimis pe români pe pârtii sau la soare a lăsat însă o urmă vizibilă în statistici, consumul fiind cu 9% mai mic decât în aceeaşi lună a anului trecut. „De regulă, fiecare început de an este la fel, dar acesta a fost un pic mai greu”, recunoaşte Călin Zanc, cofondator al Lactate Someşene din Cluj, care are în portofoliu brandul Ţarina.
Aşadar, executivii şi antreprenorii din piaţă recunosc că anul a început nu doar târziu, ci şi mai slab, cu scăderi de vânzări. Contextul economic şi cel geopolitic punându-şi amprenta asupra comportamentului românilor de la shopping. Iar toţi ochii sunt îndreptaţi către acest indicator-cheie, consumul privat, dat fiind că în funcţie de el se stabilesc toate planurile şi toate investiţiile. Situaţia României e particulară dat fiind că la 1 august 2025 guvernul a majorat taxele şi impozitele pentru a reduce deficitul bugetar.
Atunci a crescut TVA-ul la alimente de la 9 la 11% şi la bunuri nealimentare de la 19 la 21%, fapt ce a dus la scumpiri în lanţ. Astfel, România a rămas „campioană” în Europa când vine vorba de inflaţie. Iar într-o piaţă în care salariile nu mai cresc, iar locurile de muncă nu mai sunt „pe toate drumurile”, scumpirile sunt primite de oameni cu prudenţă - ei cumpără mai rar, mai puţin, mai ieftin sau la promoţie.