Eveniment

Managerii se aşteaptă la creşterea activităţii economice şi a numărului de angajaţi

Managerii se aşteaptă la creşterea activităţii...

Autor: Iulian Anghel

29.03.2016, 00:00 242

Managerii se aşteaptă ca economia să crească în perioada martie - mai în toate sectoarele economiei, în vreme ce numărul de angajaţi în construcţii, comerţ şi servicii să avanseze moderat. Ancheta de conjunctură publicată lunar de Institutul Naţional de Statistică (INS) realizată în martie arată că managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creşterea moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +15%). Creşteri accentuate sunt aşteptate în activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +47%) şi în activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +41%). În schimb, în industria metalurgică se prognozează scăderea activităţii (sold conjunctural -18%). În construcţii, managerii mizează pe creşterea volumului producţiei (sold conjunctural +27%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +21%), precum şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, estimările indică o relativă stabilitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO