Eveniment

Maraton 1 Decembrie: 1.200 de persoane din România şi din alte 11 ţări vor participa la evenimentul de alergare dedicat Zilei Naţionale şi Centenarului Marii Uniri

Maraton 1 Decembrie: 1.200 de persoane din România şi...
30.11.2018, 15:21 108

Circa 1.200 de persoane, români şi străini, vor participa la „Maraton 1 Decembrie”, eveniment de alergare dedicat Zilei Naţionale, dar şi Centenarului Marii Uniri, au spus reprezentanţii evenimentului.

„De la an la an s-a înregistrat o creştere a numărului de participanţi, astfel că în 2016 au fost prezenţi 624 de concurenţi, iar în 2017 aproximativ 900 de concurenţi. Pentru anul acesta vor lua startul în cadrul tuturor curselor în total 1.200 de alergători. S-au înscris concurenţi atât din România, cât şi din alte 11 ţări inclusiv Republica Moldova, şi s-a înregistrat o prezenţă crescută a alergătorilor domiciliaţi nu doar în Bucureşti, ci şi în alte 37 de judeţe ale ţării”, potrivit aceleiaşi surse.

Competiţia, ce a ajuns în 2018 la a 8-a ediţie, se va desfăşura pe 1 Decembrie în intervalul orar 07.45-15.00, în Parcul Al. I. Cuza din Sectorul 3.

În cadrul ei sunt organizate următoarele probe:

-Ştafeta “100 de ani de România în 100 de km” - Start la 07:45

-Maratonul ”1 Decembrie”, 42.2 km – Start la 9:00

-Semimaratonul ”SuperBet”, 21.1 km – Start la 9:05

-Cursa  11.1 km – Start la 11:30

-Cursa fotoliilor rulante, 3.2 km – Start la 12:45

-Cursa Cetăţenilor Sectorului 3, 3.6 km – Start la 13:00

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO