Eveniment

Marcel Vela a anunţat măsuri mai permisive pentru românii peste 65 de ani

Marcel Vela a anunţat măsuri mai permisive pentru...

Autor: Laura Buciu

29.03.2020, 21:18 241

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, duminică, faptul că măsurile de izolare pentru persoanele cu vârstă peste 65 de ani vor fi mai permisive, dacă au nevoi medicale sau dacă trebuie să iasă din case pentru a-şi îngriji animalele.

„Modicările Ordonanţei nr. 4, pe care am supus-o aprobării astăzi (duminică – n.r.) premierului şi Preşedintelui: sunt câteva domenii la care am intervenit, unele noi pe care le-am abordat şi unele zone pe care le-am îmbunătăţit ca administrare şi gestionare. Am permis deplasarea în afara locuinţei persoanelor peste 65 de ani şi în intervalul orar 20-21 pentru a asigura nevoile animalelor de companie sau domestice. Pentru ieşirile în acest interval orar nu este nevoie de declaraţii”, a anunţat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Tot pentru persoanele peste 65 de ani, Vela a venit cu anumite clarificări privind condiţiile în care pot fi ajutate de operatori economici.

„Cei care vând medicamente sau alimente - astfel încât în intervalul 11-13 să facilitate accesul persoanelor peste 65 de ani acestor persoane”, a mai spus ministrul.

De asemenea, persoanele peste 65 de ani, care merg la proceduri medicale, tratamente oncologice sau dializă, au voie să iasă din casă şi în afara orelor 11 – 13, cum era prevăzut în Ordonanţa Militară nr. 3.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO