• Leu / EUR5.0921
  • Leu / GBP5.8746
  • Leu / USD4.3799
Eveniment

Marea Britanie alocă 200 mil. lire sterline pentru pregătirea trupelor britanice pentru o viitoare desfăşurare a unei forţe multinaţionale în Ucraina, dacă se ajunge la un armistiţiu

Marea Britanie alocă 200 mil. lire sterline pentru...

Autor: Mediafax

10.01.2026, 08:00 56

Regatul Unit va aloca 200 de milioane de lire sterline (230 de milioane de euro) pentru a-şi pregăti forţele armate pentru o viitoare desfăşurare a unei forţe multinaţionale în Ucraina, în cazul în care va fi implementat un armistiţiu cu Rusia, a anunţat vineri Ministerul Apărării.

Finanţarea, provenită din bugetul militar pe 2026, va „furniza vehicule noi, sisteme de comunicaţii şi capacităţi de protecţie a dronelor, asigurându-se că trupele britanice sunt pregătite pentru desfăşurare”, se explică în comunicatul Ministerului Apărării, potrivit Le Figaro.

În plus, producţia de drone interceptoare Octopus va începe în această lună în Regatul Unit „pentru a consolida apărarea aeriană a Ucrainei”, se arată în comunicat. Secretarul britanic al Apărării, John Healey, s-a aflat vineri la Kiev, pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Acest anunţ face parte din declaraţia de intenţie semnată marţi de Regatul Unit şi Franţa, în care cele două ţări şi-au exprimat disponibilitatea de a desfăşura trupe pentru a menţine pacea în cazul unui armistiţiu.

Prim-ministrul Keir Starmer a promis că va detalia liniile directoare ale acestei declaraţii de intenţie „cât mai curând posibil” şi a asigurat că Parlamentul va trebui să voteze orice desfăşurare de trupe în Ucraina.

Acest plan este respins categoric de Rusia. Joi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avertizat că orice prezenţă militară occidentală în ţară ar constitui o „ţintă legitimă” pentru Moscova.

Un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic a indicat vineri că guvernul era conştient de faptul că „cerinţele în materie de apărare sunt în creştere odată cu creşterea agresivităţii Rusiei”.

El a subliniat că guvernul a planificat „cea mai mare creştere a cheltuielilor pentru apărare de la Războiul Rece încoace, totalizând 270 de miliarde de lire sterline (311 miliarde de euro) numai pentru această legislatură”.

Londra s-a angajat să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB până în 2035, în conformitate cu obiectivul stabilit de NATO.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2026
Cele mai citite ştiri
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0921
Diferență: 0,0531
Ieri: 5.0894
Azi: 4.3799
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.3816
Azi: 5.8746
Diferență: 0,0017
Ieri: 5.8745