Din calcule politice şi pentru a evita un război civil în propriul partid Cameron a făcut posibil Brexitul. Alegătorii l-au pedepsit acum pe omul care le-a adus ani de austeritate, pentru că a oferit promisiuni nerealizabile, cum ar fi reducea imigraţiei. Ca mulţi alţi politicieni europeni, Cameron, din tabăra anti-Brexit, a preferat să-şi intimideze naţiunea cu ameninţarea recesiunii şi a crizei economice în loc să insiste pe contribuţiile pozitive pe care imigranţii le au la bugetul Marii Britanii.
Acum Cameron şi-a recunoscut înfrângerea şi a demisionat, lăsând pe umerii viitorului premier povara scoaterii Marii Britanii din UE şi a noilor negocieri care vor urma. Această povară s-ar putea s-o ducă, spun unii observatori, Boris Johnson, fostul primar al Londrei, coleg de partid şi cândva aliat cu Cameron, dar mercenar al taberei pro-Brexit. Unele voci vorbesc şi de scindarea Partidului Laburist, după ce liderul acestuia, Jeremy Corbyn, a avut o poziţie care a înclinat spre tabăra „Rămânem“ - o poziţie care poate fi considerată trădare deoarece alegătorii clasei muncitoare, cea pe care laburiştii ar trebui să o protejeze, s-a lasăt captivată de mesajele antiglobalizare şi pronativism.
Nici în UKiP unitatea nu este regula. Votul abia se încheiase şi Douglas Carswell, fost parlamentar conservator, romantic şi libertarian, dar care a dezertat la UKiP, şi-a denunţat liderul, pe extremistul Farage, pentru un poster al acestuia prezentat în urmă cu câteva zile care arată refugiaţi cu pielea închisă la culoare traversând un câmp din estul Europei, sub sloganul „Punctul de cotitură“. „Cu un nativism furios nu câştigi alegeri în această ţară“, a spus Carswell.
