Eveniment

Mareea crizei economice provocate de război urcă centimetru cu centimetru: Scumpiri la alimente, rafturi goale în magazine, cât mai rezistă lanţurile de aprovizionare?

În Ucraina se discută deja de mai multe zile despre o criză alimentară. În ceea ce priveşte România, lanţurile mari de retail spun că nu există momentan probleme cu stocurile şi cu distribuţia.

În Ucraina se discută deja de mai multe zile despre o criză alimentară. În ceea ce priveşte România, lanţurile mari de retail spun că nu există momentan probleme cu stocurile şi cu distribuţia.

07.03.2022, 00:09 12039

Siguranţa alimentară a României, vecină directă cu Ucraina, unde milioane de cetăţeni au deja sau vor avea dificultăţi majore în aprovizionare, începe să ridice semne de întrebare.

Războiul din Ucraina, iz­buc­nit acum mai bine de o săptămână după ce Rusia a invadat ţara afla­tă la nord de România, a dus la o explozie a preţului la cereale pe burse, fapt ce a început să ridice o serie de semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa alimentară nu doar a celor două ţări implicate în conflict – ambele jucători de top pe piaţa ce­rea­lelor -, ci şi a celorlalte, inclusiv a Româ­niei, aflată în imediata vecinătate.

România este la rândul său unul dintre mari producători şi exportatori agricoli din Europa, însă 2022 se anunţă a fi un an dificil, pentru că fermierii sunt îngrijoraţi din cauza lipsei apei din sol, pen­tru că iarna nu a adus precipitaţii şi nici zăpadă şi Adrian Chesnoiu, mi­nistrul agriculturii, a anunţat recent că Româ­nia s-ar putea confrunta cu o se­cetă se­veră. Iar situaţia rezervelor de stat este şi ea acută, conform datelor ZF din piaţă, dat fiind că organismul responsabil ţine secrete cifrele, deşi ele sunt de interes na­ţional, mai ales în situaţia actuală.

„Rezerva de stat este un secret, dar avem stocuri de cereale în acest mo­ment“, spune Georgian Pop, preşe­din­te, cu rang de secretar de stat, al Ad­mi­nis­traţiei Naţionale a Rezerve­lor de Stat, aflată în sub­or­dinea MAI. El nu a dat nicio altă informaţie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO