Eveniment

Măsuri anti-COVID în Constanţa: Călătorii de pe autobuze primesc săpunuri de buzunar, iar maşinile au fost dotate cu dozatoare de dezinfectant

Măsuri anti-COVID în Constanţa: Călătorii de pe...

Autor: Andrei Leonte

06.04.2020, 10:46 375

Călătorii de pe autobuzele din Constanţa primesc săpunuri de buzunar. Societatea care se ocupă de transportul public vrea să încurajeze astfel igiena personală.

12.000 de săpunuri vor fi împărţite în autobuzele din Constanţa. CT BUS, societatea care se ocupă de transportul public, va oferi călătorilor, gratuit, săpunuri de buzunar, pentru a încuraja igiena personală în lupta împotriva COVID-19.

„Pentru că apa şi săpunul sunt cele mai importante arme împotriva coronavirusului, CT BUS lansează campania “Sănătoşi Împreună”. Colegii noştri vor oferi călătorilor săpunuri de buzunar, pentru a-i ajuta să îşi păstreze mâinile curate. Ţinem la sănătatea călătorilor noştri, a celor care, prin natura meseriei lor, chiar nu pot sta acasă!”, au transmis, luni, reprezentanţii societăţii.

Practic, în următoarea perioadă, călătorii autobuzelor din Constanţa vor primi câte un săpun de buzunar pentru a fi încurajaţi să aibă grijă de igiena personală, cea mai importantă armă împotriva răspândirii COVID-19.

În contextul crizei coronavirus, autobuzele din Constanţa au fost dotate şi cu dispensere cu dezinfectant, iar scaunele care pot fi ocupate au fost marcate, pentru a se asigura o distanţă între călători.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO