Eveniment

Medicul Valeriu Gheorghiţă şi-a vaccinat verişoara şi consătenii

Medicul Valeriu Gheorghiţă şi-a vaccinat verişoara...

Autor: Petru Mazilu

23.05.2021, 12:49 104

Medicul Valeriu Gheorghiţă participă, în calitate de voluntar, la campania de imunizare. Duminică, Gheorghiţă se află la centrul de vaccinare din localitatea natală din judeţul Argeş. Medicul a vaccinat-o pe verişoara sa, dar pe lista cu persoane vaccinate sunt şi alţi locuitori din satul natal.  

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, se află duminică în comuna Izvoru, din judeţul Argeş. Este locul în care Gheorghiţă a copilărit şi unde în prezent se află un centru de vaccinare.

Începând cu ora 10.00, medicul îi vaccinează pe doritori, iar procedura se realizează fără programare.

Printre persoanele vaccinate de Gheorghiţă sunt verişoara sa şi un adolescent de 16 ani.

„Preşedintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a vaccinat astăzi în comuna Izvoru din judetul Argeş, locul său natal. Bucuroşi să îl revadă, localnicii au venit la vaccinare, iar după doar câteva ore, peste 35 de persoane au beneficiat de actul medical. Prima persoana vaccinată de medicul militar a fost un baiat de 16 ani, emoţionat, dar dornic şi încrezător că gestul său contribuie la binele familiei şi al întregii comunităţi. Un moment emoţionant a fost şi revederea cu verişoara de gradul I care s-a numărat printre cei care au venit să se vaccineze”, au anunţat reprezentanţii campaniei de vaccinare pe pagina ROVaccinare.

Activitatea centrului deschis la Izvoru va continua şi în zilele următoare, iar cei care doresc să se vaccineze o pot face în intervalul orar 08.00-20.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO