• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Eveniment

Membrii organizaţiei patronale HORA îşi suspendă activitatea, miercuri, în semn de protest faţă de măsurile adoptate de Guvern

Membrii organizaţiei patronale HORA îşi suspendă activitatea, miercuri, în semn de protest faţă de măsurile adoptate de Guvern

Autor: Irina Apetrii

17.08.2020, 17:47 28105

Membrii organizaţiei patronale HORA din industria ospitalităţii anunţă că îşi vor suspenda activitatea miercuri, timp de o oră, în semn de protest faţă de măsurile adoptate de Guvern.

Reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA anunţă organizarea unui protesc paşnic, prin suspendarea activităţii. Protestul va avea loc miercuri, între orele 17.00- 18.00 şi vor participa toţi cei care lucrează în această industrie, cât şi partenerii.

„Miercuri, între orele 17:00 şi 18:00 întrerupem vânzarea şi ne poziţionăm în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte însoţite de mesaje ferme, prin care ne exprimăm, paşnic şi conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19, nemulţumirea faţă de măsurile adoptate”, transmit reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA, printr-un comunicat de presă.

„Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% faţă de primele şase luni ale anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori”, se arată în comunicat.

Înainte de criza COVID-19, industria HORECA număra 40.000 de societăţi comerciale, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro şi circa 400.000 de angajaţi.

„Considerăm că restricţionarea vânzării şi a consumului în restaurant nu rezolvă dificultăţile statului în a asigura respectarea legii şi că prin aceste restricţii se aduc doar mari prejudicii sectorului HORECA. Nu există argumente pentru blocarea acestui sector iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HORECA prin măsuri total disproporţionate faţă de situaţia reală, astăzi fiind afectaţi în mod direct de aceste restricţii nejustificate 400.000 de angajaţi”, se mai arată în comunicat.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470