Sub cupola fostei bănci Marmorosch, între candelabrele masive şi uşile rotative păstrate din alte vremuri, Crăciunul a reprezentat un moment de atracţie pentru turiştii veniţi să descopere clădirea. Suntem acum în ianuarie, iar decorurile au dispărut, dar contextul rămâne relevant pentru interviul cu Tadas Evaltas, directorul general al The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection. Cum vede un manager internaţional potenţialul Bucureştiului şi al României din interiorul unei clădiri-simbol?
Pentru managerul lituanian, aflat de cinci luni la conducerea hotelului, acesta a fost primul Crăciun petrecut într-o clădire istorică transformată în hotel de cinci stele, unde accentul se mută de la valoarea financiară la experienţa oferită oaspeţilor. „În decembrie se împlinesc patru luni de când sunt aici. Par mult mai multe, pentru că se întâmplă atât de multe lucruri în acelaşi timp, încât timpul zboară” – şi-a început Tadas Evaltas, zâmbind, interviul.
Bucureştiul e o piaţă nouă pentru el – „foarte dinamică, foarte interesantă, cu un potenţial uriaş” – dar oraşul nu îi este complet străin. „Nu e prima dată când vin la Bucureşti”, explică, povestind că proprietarii şi conducerea hotelului sunt lituanieni (hotelul este dezvoltat şi deţinut de Apex Alliance, investitor imobiliar specializat în active hoteliere premium în Europa Centrală şi de Est, şi este operat sub brandul Autograph Collection N.Red.) şi că, în anii trecuţi, a venit aici pentru întâlniri de grup, traininguri şi chiar pentru o gală internă – festivitatea premiilor Spirit – organizată chiar la Marmorosch. „Îi cunoşteam pe unii directori generali din hotelurile grupului… ştiam la ce fel de oameni mă pot aştepta venind în această ţară.” Abia acum, însă, are timp să vadă Bucureştiul cu ochii cuiva care trebuie să îl şi vândă mai departe aşa că, discuţia cu BUSINESS Magazin a evoluat în această direcţie.