Eveniment

Mesajul Casei Regale pentru protestatari: Lumea ultimilor ani ne-a arătat că democraţia nu este la adăpost pentru totdeauna. Este înălţător să vezi că românii păstrează nobila tradiţie de a lupta pentru principii şi idealuri

Mesajul Casei Regale pentru protestatari: Lumea ultimilor...

Autor: Ştefan Stan

02.02.2017, 15:24 300

Casa Regală a României a transmis astăzi printr-o scrisoare că susţine demersurile protestatarilor de a ”lupta pentru principii şi idealuri”.

Principesa Margareta, custodele Coroanei, a scris că ”lumea ultimilor ani ne-a arătat că democraţia nu este la adăpost pentru totdeauna”, referindu-se şi la ultimele evenimente, care au dus la proteste masive în România.

Vedeţi mai jos comunicatul integral transmis de Casa Regală:  

Români,

Viaţa noastră publică trece printr-un moment de cumpănă. Rătăcirea noastră nu are doar o cauză politică. Obiceiul exercitării puterii după bunul plac a trecut de la o generaţie la alta, de mai multe decenii încoace, în istoria noastră. Această tristă realitate nu are legătură cu alegerile şi nici cu alternanţa la putere. Adesea, oamenii cu înalte poziţii au convingerea că subordonarea instituţiei este o dovadă de luciditate, iar etica este apanajul celui slab.

România este o ţară europeană ca oricare alta. Dar condiţiile grele pe care a trebuit să le înfruntăm în timpul dictaturii comuniste ne-au lăsat urme în mentalitate. Respectarea legalităţii nu este o chestiune teoretică, ci un aspect de zi cu zi al existenţei noastre, publice şi private. Respectăm Constituţia, legile, tradiţiile şi avem o conduită morală pentru noi înşine, spre binele familiei noastre, nu pentru că ne îndeamnă partenerii europeni sau trans-atlantici.

Lumea ultimilor ani ne-a arătat că democraţia nu este la adăpost pentru totdeauna. Societatea îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un viitor liber. De aceea, este vital ca societatea civilă să vegheze la corecta folosire a puterii instituţionale. Este înălţător să vezi că românii păstrează nobila tradiţie de a lupta pentru principii şi idealuri.

Nădăjduiesc să văd Statul român alcătuit din instituţii solide şi servit de oameni care să se respecte pe ei înşişi. Doar atunci vom fi cu adevărat liberi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Margareta,

Custodele Coroanei române

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO