Eveniment

Mesajul lui Carmen Dan pentru Iohannis: Aţi terminat cu Jandarmeria Română şi acum vă ocupaţi de Poliţie?

Mesajul lui Carmen Dan pentru Iohannis: Aţi terminat cu...

Autor: Florin Zafiu

08.01.2019, 14:57 959

"Atât poate… din frustrare, din disperare, din ambiţie bolnăvicioasă. Indiferent ce îl ”mână în luptă” pe preşedintele ţării, efectele blocării constante a oricărui demers, fără niciun temei legal, se răsfrâng asupra românilor!Domnule preşedinte Klaus Werner Iohannis, înţelegem cu toţii că aţi face orice pentru a obţine al doilea mandat. Dar acest ”orice” trebuie să aibă anumite limite, care sunt impuse de elementarul bun simţ şi care sunt respectate, în general, de majoritatea actorilor politici. Noi, muritorii de rând, aşteptăm de la Domnia Voastră ca măcar acum, în ultimul ceas, să vă recalibraţi abordarea şi să vă susţineţi campania electorală în parametrii normalităţii, fără a distruge totul în jur, doar de dragul propriei preamăriri", a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Ministrul Afacerilor Interne arată că şeful statului a mai punctat un refuz din "colecţia de astfel de gesturi cu care ne-aţi obişnuit în ultima perioadă de timp".

"Numai că, de această dată, acţiunea dumneavoastră îndreptată împotriva PSD, afectează poliţiştii, care sunt şi trebuie să rămână în afara jocurilor politice! Ce fel de preşedinte de ţară este acela care îşi permite să se joace cu siguranţa naţională? Cum să ajungi să politizezi activitatea Poliţiei? Legea privind autoritatea poliţistului a fost în dezbatere publică mai mult de 1 an şi jumătate, fiind probabil cel mai larg dezbătut act normativ din ultimii ani. La aceasta lege şi-au adus contribuţia organizaţii profesionale, ONG-uri şi societatea civilă. Sindicatele poliţiştilor au fost, de asemenea, foarte implicate în realizarea acestui proiect şi mă aştept să reacţioneze la această blocare a demersului legislativ, aşa cum le impune interesul celor pe care îi reprezintă. Vă invit, domnule preşedinte, să faceţi un efort de memorie şi să vă amintiţi că votul final a fost unul elocvent. Din 192 de parlamentari prezenţi, 190 au votat PENTRU, iar parlamentarii din PNL sau USR, adică parlamentarii dumneavoastră, nu au contestat constituţionalitatea acestei legi", mai precizează Carmen Dan.

Ministrul declară că va aştepta decizia Curţii Constituţionale şi va acţiona în consecinţă.

"Vă garantez însă, domnule preşedinte, că oricât efort aţi depune, nu veţi reuşi să blocaţi dezvoltarea unei instituţii a statului. Puteţi doar să o întârziaţi, în detrimentul cetăţenilor români. Dar cu ce preţ? Mi-aş fi dorit să vă fi preocupat atât de mult Poliţia Română şi atunci când poliţiştii au fost omorâţi, cu sânge rece, în misiune. Vă mai amintiţi de poliţistul Sorin Vezeteu? Familia lui şi, din păcate, multe altele asemenea ei, aşteaptă de la noi măsuri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Atunci când s-au produs, aţi tăcut. Acum faceţi campanie…Aţi terminat cu Jandarmeria Română şi acum vă ocupaţi de Poliţie? Ce înseamnă, domnule preşedinte, jandarmeria pentru dumneavoastră? Oare jandarmii români sunt doar cei pe care îi acuzaţi fără probe sau cei care vă păzesc pe frig şi viscol reşedinţele şi pe care îi remarcaţi doar pentru că poartă uniforme diferite de ale SPP-ului?! Sau poliţiştii români înseamnă doar deschizătorii de drumuri într-o deplasare “urgentă” către pârtiile de schi?!", conchide Carmen Dan.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, luni, CCR în legătură cu Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice care permite poliţiştilor să folosească dispozitive cu electroşocuri. Şeful statului argumentează că proiectul a fost adoptat fără avizul CSAT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO