Eveniment

Meteorologii vin cu veşti bune: Temperaturile vor ajunge zilele următoare chiar şi la 14 grade Celsius. Cum va fi vremea în Capitală

Meteorologii vin cu veşti bune: Temperaturile vor ajunge...

Autor: Mediafax

27.01.2019, 14:04 326

Vremea se încălzeşte semnificativ în următoarele zile, astfel că în sud-estul ţării temperaturile vor ajunge, marţi şi miercuri, la 14 grade Celsius. În Capitală, temperaturile cresc de la o zi la alta, de luni, ajungând miercuri la 9 grade Celsius. De asemenea, dispare şi poleiul din Bucureşti.

„Temperaturile cresc în următoarea periodă, mai ales în partea sud-estică a ţării, îndeosebi în Dobrogea, unde vom avea temperaturi şi de 14 grade Celsius, în zilele de marţi şi miercuri, deci temperaturi cu 10 grade mai mari faţă de normal. În rest, cresc temperaturile, dar nu aşa de spectaculos ca în Dobrogea. În Bucureşti, luni vor fi cam 3-5 grade, marţi 5-7 grade, iar miercuri 7-9 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul Admnistraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit reprezentantului ANM, de marţi vor fi din nou precipitaţii în toate zonele şării, însă poleiul se va depune doar izolat.

„Momentan nu mai aşteptăm precipitaţii, avem o ameliorare în acest sens, până luni seară, unde vor fi ploi, dar pe partea vestică a ţării. Şi izolat ar putea să apară din nou poleiul, dar nu depuneri semnificative ca până acum. De marţi vor fi precipitaii în toate zonele ţării şi ninsori la munte, la peste 1.400 de metri, şi izolat ar mai putea să apară poleiul, dar nu la intensitatea celui de acum”, mai spune Mihai Huştiu.

Duminică noapte, în Bucureşti, vor fi temperaturi negative, de minus 4 grade.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO