Eveniment

Midal intra pe vitrine frigorifice

28.01.2005, 00:00 21

Grupul de firme Midal va incepe, in luna iunie a acestui an, productia de vitrine si instalatii frigorifice, valoarea investitiei fiind de 750.000 de euro, a declarat  directorul general al grupului, Anghel Cazacu.
"Decizia realizarii unei unitati de productie a fost luata tinind seama de trendul pozitiv inregistrat pe piata produselor frigorifice din Romania", a precizat Cazacu.
Investitia cuprinde un depozit pentru echipamente frigorifice, o statie de deservire, linii de imbuteliere pentru agenti frigorifici si o hala pentru asamblarea mobilierului si instalatiilor frigorifice.
Unitatea este amplasata in zona Catelu, linga Bucuresti, pe un teren in suprafata de 15.000 metri patrati. Prin intermediul companiei Midal Group Bucuresti, grupul de firme Midal are o experienta de zece ani in comercializarea produselor frigorifice importate de la diversi furnizori din Franta si Polonia. "Pentru acest an estimam o crestere a volumului vinzarilor cu cel putin 20%, cu mentiunea ca, pentru mobilierul frigorific, cresterea estimata este de peste 50%, luind in calcul atit importul cit si productia proprie", a precizat Cazacu.
La nivelul anului trecut, grupul de firme Midal a realizat un profit brut de peste 13,4 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 314,2 miliarde lei (7,5 milioane de euro). Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO