• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Eveniment

Mihaela Mitroi, PwC: Taxa de solidaritate îi va determina pe IT-işti să plece din ţară

Mihaela Mitroi, PwC: Taxa de solidaritate îi va determina pe IT-işti să plece din ţară

Autor: Mona Scarisoreanu

18.07.2017, 16:41 998

“În Programul de Guvernare al noului Executiv este prevăzută introducerea unei „Contribuţii de solidaritate”, deci nu un impozit pe venit pentru cei cu venituri peste un anumit plafon lunar. Prin urmare, aceasta va funcţiona ca o taxă suplimentară, pe care în principiu ar trebui să o suporte contribuabilii indiferent de sectorul de activitate, implicit şi IT-iştii care beneficiază în prezent de scutire de la plata impozitului pe venit”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC România.

Aceasta arată că, în esenţă, aceasta ar însemna anularea parţială a efectului scutirii angajaţilor din IT implicaţi în producţia de software de la plata impozitului pe venit, ceea ce va afecta atât angajaţii din sector, cât şi companiile de IT, care vor fi nevoite să caute soluţii pe termen scurt pentru a păstra nivelul salariilor nete pe care le oferă angajaţilor, având în vedere şi concurenţa foarte ridicată din domeniu şi posibilitatea ca aceştia să-şi găsească foarte uşor locuri de muncă, fie la alţi jucători din domeniu, fie în altă ţară.

“Suntem de părere că o astfel de măsură poate accentua fenomenul de „brain drain” pentru că impactează cu precădere angajaţii cei mai productivi şi mai înalt calificaţi”, susţine Mitroi.

Aceeaşi opinie o are şi Gabriel Sincu, ‎Executive Director, Tax at Ernst & Young România. Acesta a declarat, pentru MEDIAFAX, că “IT-iştii care sunt scutiţi de plata impozitului pe venit vor plăti taxa de solidaritate, dacă aceasta va fi introdusă. Exact oamenii care produc valoare adăugată sunt pedepsiţi. Cota unică a fost cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla în materie de fiscalitate în România. De aici a început creşterea economică în România. Acum să venim cu poveşti de genul “Hai să-i impozităm pe cei care au fost ajutaţi de stat să se îmbogăţească”, aşa cum spunea primul ministru şi să omorâm toate lucrurile bune în speranţa unei iluzorii câştiguri suplimentare la bugetul de stat. Însă un rău de felul acesta greu mai poate fi reparat ulterior, în condiţiile în care, de exemplu, IT-iştii vor decide să părăsească ţara ”.

Reamintim faptul că, primul ministru, Mihai Tudose, a afirmat că: „Taxa va fi aplicată persoanelor fizice, persoane care câştigă foarte mult, care beneficiază de o mulţime de lucruri din partea statului şi care înţelegem că funcţionează în toată lumea, să plătească peste un anumit prag valoric o taxă în plus de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul să câştige atâţia bani”.

Tudose a precizat că se doreşte introducerea acestei taxe începând cu 2018 şi că, în acest moment, sunt testate mai multe scenarii.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270