Eveniment

Mii de români s-au bucurat de spectacolul aviatic de la BIAS

Mii de români s-au bucurat de spectacolul aviatic de la...

Autor: Nicolae Oprea

24.08.2019, 16:51 69

Mii de români au ajuns, sâmbătă, pe Aeroportul Băneasa, pentru a se bucura de spectacolul oferit de BIAS 2019. Spectatorii au avut de înfruntat însă o căldură foarte mare, care a încins puternic betonul de pe pistă. În aceste condiţii, îngheţata, apa, berea dar şi umbra au fost la mare căutare.

De aglomeraţia formată sâmbătă la Aeroportul Băneasa au profitat şi cei care strâng semnături pentru candidaturile lui Klaus Iohannis şi a lui Dan Barna, care s-au poziţionat „strategic”, la intrarea în Aeroportul Băneasa.

În jurul orelor 11.00, aerul devenise deja irespirabil din cauza căldurii - arşiţă amplificată şi de betonul dogoritor de pe aeroport. Cu toate acestea, românii au suportat canicula şi s-au bucurat de spectacolul oferit de piloţii de la BIAS.

„Bătaie” mare a fost pe locurile cu umbră, de pe mijlocul aeroportului, de unde vederea era impecabilă, iar berea, apa şi îngheţata au făcut canicula mai „prietenoasă”.

Au fost şi spectatori care, în ciuda arşiţei, au avut răbdarea să stea zeci de minute la o coadă pentru a putea intra într-un avion comercial, de tip ATR.

Distracţia a fost mare nu doar pe pistă, ci şi într-un pavilion, unde au fost expuse diferite aparte de zbor, precum avioane ultra-uşoare sau elicpotere, dar, spre bucuria copiilor, şi simulatoare de zbor.

Cea de-a 11-a ediţie a Bucharest International Air Show (BIAS 2019) are loc, sâmbătă, în Bucureşti, organizatorii anunţând că anul acesta mitingul aviatic este unul diferit, prin faptul că se va desfăşura pe parcursul a 12 ore, fără pauze.

„Anul acesta se împlinesc 11 ani de la primul miting aviatic. Mitingul de anul acesta este diferit faţă de cel din anii trecuţi, este un miting care va începe în jurul orei nouă dimineaţa şi se va termina în jurul orei nouă seara. Este un miting continuu. Va fi un show nou, vom avea pentru prima oară din partea companiei Tarom un avion Airbus şi pentru prima oară va fi însoţit de cinci avioane din partea Aeroportului României”, a anunţat Dragoş Titea, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

În cadrul show-ului dinamic sunt 10 echipe cu paricipanţi din ţară şi străinatate, iar la display-ul static sunt 11 participanţi. Participă, în ordine, Baltic Bees din Lituania cu 6 avioane L39 C Albatros, tot din Lituania, Jurgis Kairys cu o aeronavă SU 31, Luca Berttossio – planor din Italia, Soko Galeb (Serbia, Soko G2 Galeb), Valer Novac (România, Kamov elicopter), Slovacia (L 29 SK şi L29 Delifin), Aeroclubul României, Şcoala Superioară de Aviaţie (3 elicoptere EC 20, o eronavă bitomotor Tecman 2006, 3 aeronave monomotor – tecman 2008 şi Cessna 172), Forţele Aeriene Române (F-16, MIG-21 Lancer, IAR 316B, IAK 52, IAR 99 Şoim, C 130 Hercules, C27J Spartan).

Spectacolul aerian este garantat de prezenţa aşilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings.Hawks of Romania evoluează cu 5 avioane EXTRA 300; White Wings este formaţia de două planoare, care a dat clasă multor campioni mondiali la concursurile internaţionale. Blue Wings este formaţia de paraşutisti, care vor încânta publicul de la BIAS, dezvăluind în aer drapelul tricolor de 400mp, potrivit organizatorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO