Bursele de merit acordate în ultimul an şcolar elevilor de gimnaziu şi de liceu din România este mai mic cu 36% faţă de cel din anul anterior şi chiar sub nivelul înregistrat în 2022, arată un răspuns al Ministerului Educaţiei la o solicitare a ZF.
Este pentru prima dată când aceste cifre sunt publice de când măsura tăierii burselor de merit, a anulării complete a burselor pentru olimpici şi a celor de rezilienţă a fost anunţată de ministrul educaţiei Daniel David.
ZF a întrebat şi care este ponderea elevilor care au luat bursă de merit în numărul total de elevi la care se face raportarea, dar nu a primit răspuns. Pe baza datelor publice, ponderea este sub 25%.
Mai mult, în ultimul an şcolar, deşi a susţinut în repetate rânduri că notele au crescut mult pentru a ajunge la pragul de bursă de merit, Ministerul nu are aceste date, studiul către care trimite în răspunsul ZF este din octombrie 2023, când erau 243.000 de elevi cu medii peste 9.50. Datele pentru anul şcolar încheiat nu există.
ZF a scris aici despre marea abrambureală a cifrelor din spatele deciziei de tăiere a burselor.
Iată mai jos întrebările adresate de ZF şi răspunsul primit de la biroul de presă al Ministerului Educaţiei:
1. Întrebare ZF: Câţi elevi (total: gimnaziu plus liceu) au beneficiat de burse de merit în fiecare din ultimii 5 ani şcolari (2024-2025 să fie ultimul an al analizei) şi care este ponderea lor în numărul total de elevi la care s-a făcut raportarea?
Regăsiţi mai jos datele disponibile la nivelul ministerului, agregate conform informaţiilor furnizate periodic de inspectoratele şcolare judeţene:
2020 - 2021: 212.108 elevi
2021 - 2022: 369.946 elevi
2022 - 2023: 268.269 elevi
2023- 2024: 522.653 (martie 2024)
2004- 2025: 335.016 elevi
2. Întrebare ZF: În cazul elevilor care au beneficiat de burse de merit care este valoarea medie a mediei generale pentru care s-a acordat aceasta bursă în fiecare dintre ultimii cinci ani?
O analiză de tipul celei solicitate găsiţi aici. De asemenea, studiul elaborat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei conţine o serie de informaţii relevante în acest sens.
3. Câţi elevi (total) au beneficiat de burse de rezilienţă în anii în care aceste burse s-au acordat?
Bursele de rezilienţă se acordă începând cu anul şcolar 2024 - 2025, după aprobarea noii metodologii prin Ordinul de ministru nr. 5.518/2024. Astfel, în aprilie 2025 se înregistrau 171.253 de beneficiari (potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare).
4. Câţi elevi (total) au beneficiat de burse sociale în fiecare din ultimii cinci ani şi care este ponderea lor în numărul total de elevi la care s-a făcut raportarea?
Regăsiţi mai jos datele disponibile la nivelul ministerului, agregate conform informaţiilor furnizate periodic de inspectoratele şcolare judeţene:
2021 - 2022: 402.455
2022 - 2023: 404.266
2023 - 2024: 762.833 (martie 2024)
2024 - 2025: 838.743 (aprilie 2025).
Ponderea acestor burse este inclusă în studiul ISE menţionat anterior.
5. Care este analiza de impact asupra sistemului de burse realizată de Ministerul Educaţiei şi dacă ne puteţi pune la dispoziţie acest document? Menţionez că domnul ministru a spus public în conferinţa de joi, 26 iunie, că exista o astfel de analiză de impact.
Documentul solicitat este supus unui proces de revizuire şi va fi comunicat ulterior finalizării acestui proces.