Eveniment

Ministerul Finanţelor a atras 372,2 mil. lei prin obligaţiuni la 5 ani

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

05.08.2011, 00:00 143

Ministerul Finanţelor Publice a atras 372,2 milioane de lei prinvânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, puţin pestejumătate din valoarea indicativă a emisiunii, de 700 de milioane delei, la un ran­dament în creştere uşoară, de 7,35%.

Valoarea totală a subscrierilor a fost de 926,2 milioane delei. Titlurile ajung la scadenţă în aprilie 2016.

Piaţa se aştepta la un randament în uşoară creştere, având înve­dere turbulenţele de pe pieţele globale, iar în acest cazministerul să emită titluri sub suma vizată.

La licitaţia din luna iunie pentru astfel de titluri, Finanţeleau împrumutat 500 de milioane de lei la un randament de 7,3%.

Instituţia a anunţat că vrea să împrumute în luna august patrumiliarde de lei prin emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă,aceeaşi valoare fiind prevăzută şi în programul aferent luniiiulie, deşi suma împrumutată a fost mai mare. Următoarea licitaţieeste programată luni, 8 august, când Tre­zoreria vrea să vândăcertificate cu scadenţa la un an de 700 de milioane lei. Pe piaţalocală, Finanţele au angajat de la începutul anului împrumuturi de34,62 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificatede trezorerie.

Strategia generală este de creştere a maturităţii medii adatoriei publice, însă băncile acuză Ministerul Finanţelor că încăneglijează acest obiectiv preferând să se concentreze pe preţulbanilor împrumutaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO