Eveniment

Ministerul Sănătăţii a impus norme noi privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în spitale

Ministerul Sănătăţii a impus norme noi privind...

Autor: Ioana Nicolescu

07.09.2016, 13:21 151

"OMS 961 / 2016 stipulează că, la achiziţia de produse de curăţenie şi dezinfecţie, toate spitalele sunt obligate să solicite avizul Comisiei Naţionale de Produse Biocide şi rezultatele testelor de eficacitate în baza cărora a fost emis avizul pentru produsul respectiv. În ceea ce priveşte testele de autocontrol din unităţile sanitare, acestea vor fi efectuate cu o frecvenţă care trebuie să ţină cont de zonele de risc din spital, circulaţia germenilor în unitate şi rezultatele screening-ului la pacienţi", potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătăţii.

Oficialii Ministerului Sănătăţii explică faptul că există o frecvenţă fixă a acestor teste prevăzută în planul anual de combatere şi prevenire a infecţiilor asociate îngrijirilor medicale, dar că se introduce şi obligativitatea de a derula teste de autocontrol ori de câte ori o impune situaţia epidemiologică.

În perioada imediat următoare, vor fi adoptate şi celelalte acte normative cu impact direct asupra prevenirii şi controlului infecţiilor asociate îngrijirilor medicale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO