Eveniment

Ministerul Sănătăţii demontează medicamentul minune anti-COVID: Nu există studiu care să fi urmărit un criteriu clinic cu privire la Ivermectină

Ministerul Sănătăţii demontează medicamentul minune...

Autor: Laura Buciu

01.02.2021, 13:55 196

Ivermectina este un medicament antiparazitar utilizat atât în medicina veterinară cât şi în medicina umană, dar nu există un studiu randomizat cu privire la acest medicament şi COVID-19 publicat într-o revistă de specialitate, transmite Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au postat, luni, pe pagina de Facebook, că nu există niciun studiu randomizat cu privire la ivermectină şi COVID-19 publicat într-o revistă de specialitate care să fi urmărit ca obiectiv principal un criteriu clinic, precum simptome, spitalizare, intubare, moarte şi care să fi observat vreun beneficiu în privinţa acestuia.

„Studii preclinice (pe animale) şi clinice observaţionale oferă indicii că ivermectina ar putea fi utilă în tratamentul pacienţilor cu COVID-19, însă aceste date trebuie confirmate prin alte studii. Administrarea medicamentelor fără o recomandare a unui medic poate fi dăunătoare sănătăţii. Un medicament odată administrat poate genera efecte benefice, poate să nu aibă niciun efect sau să genereze efecte negative. Cel mai bun mod de a afla ce efecte are cu adevărat un tratament este evaluarea printr-un studiu randomizat. Mai multe studii randomizate cu design riguros sunt în curs”, scriu cei de la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit MS, într-un studiu randomizat controlat placebo, jumătate din pacienţii urmăriţi primesc tratamentul investigat şi cealaltă jumătate (împărţirea fiind aleatorie) primeşte un placebo.

„Nici cercetătorii, nici pacienţii nu ştiu ce au primit de fapt până la sfârşitul perioadei de studiu (ceea ce calificăm ca fiind „dublu orb”)”, mai spun cei de la MS.

Ei atrag atenţia că medicamentele trebuie luate doar la recomandarea medicului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO