Eveniment

Ministrul de Externe al Ungariei: Pentru calea ferată de mare viteză între Cluj şi Budapesta s-a dat deja 1 milion de euro

Ministrul de Externe al Ungariei: Pentru calea ferată de...

Autor: Dragos Suciu

22.03.2018, 17:00 227

Szijjártó Péter a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Târgu-Mureş, că pentru dezvoltarea unei linii de cale ferată de mare viteză între Cluj-Napoca şi Budapesta s-a investit deja 1 milion de euro.

”Vreau să vorbesc şi despre un proiect foarte serios de dezvoltare economică. Avem o posibilitate să facem o cale ferată cu viteză rapidă între Cluj-Napoca şi Budapesta. Este un demers serios”, a spus Szijjártó Péter

Ministrul ungar de Externe a precizat că despre acest subiect a vorbit şi cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

”Am vorbit despre acest lucru cu ministrul Transporturilor aici, în România. Deja un milion de euro s-a investit în acest scop, pentru studiul de fezabilitate, şi desigur, vom oferi informaţii în continuare odată cu avansarea proiectului”, a spus Szijjártó Péter.

Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul său ungar Peter Szijjarto au convenit, în februarie, în privinţa dezvoltării unei linii de cale ferată de mare viteză între Cluj-Napoca şi Budapesta, anunţa atunci ministrul ungar de Externe, citat de MTI.

Anterior, şeful diplomaţiei de la Budapesta declara că infrastructura de transport în Europa se dezvoltă mai ales pe căile ferate, iar proiectul unui tren de mare viteză care să lege Budapesta prin Cluj de Bucureşti trebuie să fie prioritar.

În România, din cauza infrastructurii, viteza medie a trenurilor este de 45 de kilometri la oră. La nivelul CFR SA, există doar proiecte pentru modernizarea căii ferate pentru a se putea circula cu o viteză de 160 km/oră.

Calea ferată de mare viteză este un tip de infrastructură feroviară pe care transportul este operat semnificativ mai rapid decât pe infrastructura convenţională, prin folosirea unui sistem integrat de material rulant şi linii dedicate. Deşi în lume nu există un standard armonizat, noile linii pe care trenurile de mare viteză pot circula cu peste 250 km/oră şi liniile existente care permit circulaţia cu peste 200 km/oră sunt în general considerate căi ferate de mare viteză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO