Eveniment

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici acuză ministerul Justiţiei că fuge de asumare: când să prinzi semnătura, dispare semnatarul

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici acuză ministerul...

Autor: Alina Botezatu

17.09.2018, 12:37 588

„Aici pot fi şi mai categoric, pentru că am senzaţia că este o lipsă de dorinţă de asumare. Este un proiect al Guvernului (referitor la proiectul de modificare a Legii insolvenţei - n.red.), dar, de câteva zile, tot discutăm, convenim un aviz din partea celor care sunt implicaţi, respectiv Ministerul Justiţiei, Finanţe şi alte instituţii, dar, când să prinzi semnătura, dispare semnatarul. Încep să cred că este o încercare de fugă de asumare a unor decizii, a unor astfel de prevederi. Repet: acesta trebuie să fie atributul Ministerului de Finanţe, zona insolvenţei, zona societăţilor comerciale, nu atributul Ministerului Justiţiei, pentru că este zona economică, de evaziune fiscală”, a declarat Teodorovici, în cadrul unor declaraţii de presă.

În ceea ce priveşte modificarea legislaţiei privind evaziunea fiscală, ministrul Finanţelor a afirmat că n-a avut parte de sprijin din partea Ministerului Justiţiei, deşi era vorba doar de adaptarea legislaţiei din alte ţări.

De asemenea, ministrul a declarat că este dezamăgit că Ministerul finanţelor publice (MFP) a primit multe observaţii de la Ministerul Justiţiei şi pentru proiectul privind Fondul Suveran de Investiţii, deşi Ordonanţa de Urgenţă pe care Guvernul doreşte să o aprobe până la finele lunii septembrie are aceeaşi conţinut precum legea care a fost adoptată de Parlament şi declarată neconstituţională. După această OUG va fi aprobată şi o Hotărâre de Guvern care va explica exact cum funcţionează acest fond.

„Din păcate, aici am primit din partea Ministerului Justiţiei foarte multe, foarte multe, cred că mai multe observaţii decât a fost actul în sine. Nu înţeleg. În momentul în care ne asumăm, ca şi echipă guvernamentală, anumite obiective, mai ales cum sunt acestea foarte importante, cum sunt Fondul Suveran de Investiţii, atunci, cred că rolul nostru ca miniştri este să fim preocupaţi ca echipele noastre să lucreze în aceeaşi direcţie, cu aceeaşi viteză şi fără a încerca să fim mai altfel decât ceilalţi. Cu alte cuvinte, sunt dezamăgit de faptul că am primit de la Ministerul Justiţiei foarte multe aspecte care mai de care”, a detaliat Teodorovici.

Ministrul finanţelor a insistat: „Ori în cadrul anumitor ministere nu se înţelege, ori miniştrii ar trebui să fie mai preocupaţi de modul în care echipele lucrează, pentru ca ceea ce ne-am asumat cu toţii, când am fost numiţi în funcţia de miniştri, să fie dus la bun sfârşit”.

Oficialul MFP a confirmat că a avut deja o discuţie în acest sens la Ministerul Justiţiei. „Dânsul (n.red. - ministrul Justiţiei, Tudorel Toader) a fost plecat vineri într-o delegaţie, acum văd că iar este plecat într-o delegaţie. Între două evaluări şi două deplasări este mai greu să faci lucrurile să se rezolve”, a punctat Teodorovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO