Eveniment

Ministrul de Finanţe Teodorovici: Ne vom vedea cel puţin o dată pe lună cu reprezentanţii mediului de afaceri

Ministrul de Finanţe Teodorovici: Ne vom vedea cel...

Autor: Alina Botezatu

08.04.2019, 18:37 127

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că reprezentanţi ai Finanţelor şi cei ai Fiscului se vor întâlni cu cei ai oamenilor de afaceri cel puţin o dată pe lună, pentru a discuta subiecte de interes pentru cei din urmă. O primă întâlnire a avut loc luni.

Eugen Teodorovici, a discutat, luni, cu reprezentanţii mediului de afaceri, respectiv cu unele dintre cele mai importante cinci organizaţii ale acestora, o serie de teme de interes propuse de mediul de afaceri, menţionează Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Ministrul Finanţelor s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK), Camerei de Comerţ Româno-Franceze (CCIFER), Confederaţiei Patronale Concordia şi ai Consiliului Investitorilor Străini (CIS).

Aceste organizaţii s-au numărat printre cei mai activi opozanţi împotriva modificărilor fiscale făcut de Guvernele PSD-ALDE, din 2017 până în prezent, inclusiv pentru OUG nr. 79/2017 (Revoluţia fiscală, introdusă de ministrul Ionuţ Mişa) şi OUG nr. 114/2018, care a introdus taxa pentru bănci (modificată de OUG nr. 19/2019) şi alte majorări de taxe pentru firmele din energie, telecom şi o creştere semnificativă a cerinţelor pentru administratorii fondurilor Pilonul II de pensii.

Printre subiectele dezbătute se numără modificările fiscale, modernizarea infrastructurii ANAF şi statutul Pilonului II de pensii.

De asemenea, aceştia au discutat despre regimul zilierilor, modificările fiscale referitoare la sectorul construcţiilor, termenul depunerii Declaraţiei Unice şi funcţionarea SPV (Spaţiului Privat Virtual), casele de marcat cu jurnal electronic şi Registrul pentru ONG-uri.

„Varietatea subiectelor abordate astăzi ilustrează deschiderea noastră pentru a discuta pe orice temă, despre orice subiect. Doar împreună cu beneficiarii putem clarifica eventualele probleme, pentru a progresa şi pentru a stabili condiţiile necesare consolidării unui mediu de afaceri competitiv, iar pentru asta ne vom vedea cel puţin o dată pe lună cu reprezentanţii mediului de afaceri”, a declarat Eugen Teodorovici.

La întâlnire, au mai participat secretari de stat din Finanţe, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi directori din cadrul MFP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO